5 Motive Surprinzătoare pentru Care Un Părinte Ar Putea Decida Să Îi Interzică Bunicului Să Îi Vede Nepoții
Un copil crește și devine un observator expert al comportamentului părinților săi. Atunci când acest comportament are un model dovedit de rău sau distrugere, trebuie trasă o linie pentru a întrerupe transmisiunea traumei intergeneraționale. Aceasta implică o abordare multifacetată care abordează vindecarea individuală, promovează dinamici familiale sănătoase, utilizează terapii bazate pe dovezi și ia în considerare contextul social și istoric mai larg al traumei. Un studiu din 2017 a concluzionat că prevenția este adesea considerată cea mai eficientă abordare de intervenție pentru transmiterea intergenerațională a traumei.
Experții dezvăluie cinci motive dificile pentru care un părinte ar putea decide să își interzică bunicului accesul la nepoți:
1. Bunicul nu este sigur în preajmă
Un motiv frecvent pentru care adulții aleg să își țină copilul departe de bunici este că bunicul nu este sigur. Aceasta poate însemna fie că nu este în siguranță din punct de vedere fizic, fie emoțional. Rănile fizice pot proveni de la un bunic care conduce nesigur, consumă alcool, nu este lucid sau ia decizii proaste. Lipsa de siguranță emoțională este probabil ancorată în amintirile părinților din copilărie, unde părinții lor au fost abuzivi sau neglijenți.
2. Prevenirea continuării traumei intergeneraționale
Un motiv comun pentru care un adult își ține copilul departe de bunic este pentru a preveni continuarea traumei intergeneraționale. Această decizie poate proveni din comportamente dăunătoare ale bunicului, cum ar fi rasismul, homofobia sau pur și simplu o atitudine emoțională dăunătoare. Mulți adulți reflectă asupra propriilor experiențe dureroase din copilărie, care ar fi putut duce la traume durabile și dificultăți în relațiile personale.
3. Relația se bazează pe frică
Există o frică că bunicul nu va menține copilul în siguranță sau că are comportamente sau obiceiuri dăunătoare, cum ar fi furia sau consumul de alcool. Unele studii sugerează că părintele care își exclude bunicul poate fi condus de insecuritățile sau temerile sale, cum ar fi frica de a pierde controlul sau problemele nerezolvate din copilărie.
4. Există o lipsă de încredere
Există o lipsă demonstrată de încredere. Aceasta variază de la sentimentul că părinții lor nu respectă regulile stabilite pentru copii, până la situații mai extreme, cum ar fi violența domestică sau narcisismul. Unii adulți nu doresc ca părinții lor să își trateze copiii așa cum au fost ei tratați în copilărie.
5. Bunicul depășește limitele
Nu există părinți sau bunici perfecți, dar anumite comportamente sunt complet inacceptabile. De exemplu, o mamă care a început să se confrunte cu complicații de sănătate și nu a putut să aibă grijă de fiul ei, a avut mama care a intervenit pentru a-l îngriji. Când mama a putut să își recupereze fiul, a fost șocată să afle că acesta o numea pe bunica „mamă”. Mama a interzis-o pe mama ei să își mai vadă fiul după ce a descoperit că aceasta l-a convins intenționat că ea este adevărata lui mamă.
Din ce în ce mai multe persoane devin intolerante față de efectele negative continue ale parentingului și comportamentului dăunător. În special atunci când persoana care a provocat rău refuză să recunoască contribuția sa la probleme, aceste comportamente nesănătoase sunt adesea rezultatul traumei intergeneraționale transmise de la părinte la copil. Atunci când cineva care a experimentat neglijența sau abuzul în copilărie începe să se vindece de efectele dăunătoare ale trecutului, recunoaște importanța protejării bunăstării sale de viitoarele răni și alege adesea să se distanțeze de părintele abuziv sau neglijent.
