MApN: Cetățenii români din diaspora nu sunt solicitați la centrele de recrutare. „Informația este incorectă”

4 Min Citire
mapn romanii din diaspora nu sunt chemati la centre de recrutare acest document este fals 6841ad7a86135
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

MApN: Cetățenii români din diaspora nu sunt solicitați la centrele de recrutare. „Informația este incorectă”

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a semnalat, joi, o acțiune de dezinformare care vizează cetățenii români din diaspora. Mai multe persoane au primit acasă documente false prin care erau convocate la centre de recrutare din țară. MApN a declarat că aceste documente sunt neadevărate și că nu au fost trimise de către instituție.

„Vă semnalăm o acțiune de dezinformare care are ca țintă cetățeni români stabiliți în străinătate. O parte dintre aceștia ne-au semnalat recent primirea unui document de tipul celui prezentat în facsimil, prin care ar fi convocați la un centru militar din țară pentru «evaluarea și inițierea procedurilor de recrutare în cadrul Forțelor Armate ale României». Acest document este fals! Ministerul Apărării Naționale nu a transmis astfel de înștiințări niciunui cetățean român, indiferent dacă locuiește în țară sau în străinătate”, a transmis MApN.

Instituția a analizat documentul și a identificat mai multe falsuri, inclusiv mențiunea „Direcția de recrutare”, care nu există în organigrama MApN. De asemenea, a fost observată falsificarea grosolană a ștampilei, iar semnătura aparține unui ofițer care nu face parte din personalul MApN.

Acțiuni legale împotriva dezinformării

Ministerul Apărării Naționale anunță că va sesiza autoritățile judiciare pentru a identifica autorii acestei acțiuni de dezinformare și a lua măsurile legale necesare. Temeiul invocat este articolul 404 (2) din Codul penal, care prevede că „comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate” este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani, dacă se pune în pericol securitatea națională.

Publicitate
Ad Image

MApN a subliniat că această dezinformare face parte dintr-o serie de acțiuni care speculează contextul generat de războiul de agresiune desfășurat de Federația Rusă în Ucraina. Executarea serviciului militar obligatoriu a fost suspendată în România pe timp de pace începând cu 1 ianuarie 2007, conform Legii 395/2005. Revenirea la serviciul militar obligatoriu va avea loc doar în situația în care se va institui starea de război, starea de mobilizare sau starea de asediu, conform aceleași legi.

MApN a reamintit cetățenilor să verifice informațiile alarmiste și senzaționaliste din surse oficiale înainte de a le redistribui în spațiul public, pentru a evita amplificarea fricii și incertitudinii.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *