Nicușor Dan, detalii din întâlnirile de la Cotroceni
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că negocierile cu partidele privind măsurile fiscale de reducere a deficitului bugetar avansează, fără a stagna. În cadrul întâlnirilor, echipele tehnice au discutat timp de 50 de ore și au identificat 60-80 de măsuri posibile, pentru unele dintre acestea obținându-se deja un acord.
La Odesa, Nicușor Dan a afirmat: „Eu nu cred că batem pasul pe loc. Până acum echipele tehnice au discutat timp de 50 de ore și au reușit să treacă în revistă 60-80 de măsuri posibile. Pentru câteva dintre ele a fost un acord între reprezentanţii tehnici ai partidelor.”
Președintele a subliniat că unele dintre măsuri sunt „extrem de sensibile” și necesită un consens politic. „Câteva măsuri discutate sunt extrem de sensibile și au nevoie de un vot politic al reprezentanţilor partidelor. Eu cred că se avansează”, a adăugat el.
Referitor la impozitarea progresivă, Nicușor Dan a menționat că are o opinie, dar nu dorește să ofere detalii pentru a nu interfera cu negocierile în curs. De asemenea, specialiștii și reprezentanții partidelor au discutat recent despre posibile măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși progresele sunt comunicate oficial, niciun draft al acestor măsuri nu a fost anunțat sau asumat de partidele implicate în formarea viitoarei coaliții.
O nouă rundă de discuții a fost organizată miercuri la Guvern pentru planul de salvare a economiei, având loc într-un format fără precedent, cu toți miniștrii prezenți la sediul guvernului. Marți, demnitarii au reușit să se înțeleagă asupra unei singure măsuri: o ușoară tăiere a cheltuielilor cu personalul de la stat.


