Așteptări uitate ale copiilor din anii ’90 cu privire la responsabilitate
Stilurile de parenting și experiențele din copilărie din anii ’90 sunt mai complexe decât simple discuții despre tehnologie și telefoane. Studiile sugerează că copiii care au telefoane înainte de vârsta de 12 ani sunt mai predispuși să dezvolte dificultăți sociale și probleme de sănătate mintală. Multe dintre așteptările uitate ale copiilor din anii ’90, care i-au învățat responsabilitatea, sunt legate de stilurile de parenting diferite și de un alt context social, dar se învârt și în jurul problemei timpului petrecut pe ecrane și telefoane.
Copiii din anii ’90 au fost învățați responsabilitatea prin diverse așteptări care au contribuit la dezvoltarea lor personală și socială. Iată 10 așteptări uitate ale copiilor din anii ’90 care i-au învățat responsabilitatea:
1. Timpul petrecut afară
Chiar dacă acum este considerat o artă pierdută din cauza preocupărilor legate de siguranță și a părinților supraprotectori, joaca nesupravegheată a contribuit semnificativ la bunăstarea socială și personală a copiilor din anii ’90. Aceștia au învățat să își rezolve singuri problemele și să își umple timpul, ceea ce le-a dezvoltat independența.
2. Rezolvarea plictiselii
Experții de la Mayo Clinic susțin că aprecierea și valorificarea plictiselii sunt benefice pentru creier. Copiii din anii ’90 nu au avut supraveghere constantă și divertisment din partea părinților, ceea ce i-a învățat să își facă prieteni și să își rezolve problemele singuri.
3. Găsirea drumului acasă fără ajutorul telefonului
Copiii din anii ’90 au fost nevoiți să își dezvolte abilitățile de orientare fără ajutorul tehnologiei, ceea ce i-a învățat să fie atenți, să ia note și să ceară ajutor atunci când era necesar.
4. Așteptarea la rând
Potrivit psihologului clinic Gary Goldfield, evitarea comportamentelor impulsive este legată de gratificarea întârziată. Învățând să aștepte la rând, copiii din anii ’90 au dezvoltat abilități importante pentru relațiile și obiceiurile financiare din viața adultă.
5. Capacitatea de a-și cere iertare
Învățarea de a-și cere iertare și de a-și asuma responsabilitatea le-a oferit copiilor un spațiu pentru a învăța reguli sociale și responsabilități, ceea ce le-a îmbunătățit relațiile și stima de sine pe parcursul vieții.
6. Efectuarea treburilor casnice fără așteptări de recompensă
Copiii care erau obligați să facă treburile casnice fără a primi o alocație sau laude au dezvoltat autodisciplina și responsabilitatea, ceea ce le-a îmbunătățit relațiile și succesul profesional ulterior.
7. Așteptarea lucrurilor pe care le doresc
Studiile sugerează că așteptarea poate încuraja autocontrolul și reduce comportamentele impulsive. Copiii din anii ’90, care au învățat să aștepte pentru a obține ceea ce doresc, apreciază gratificarea întârziată.
8. Acceptarea și medierea dezamăgirii
Dezamăgirea este o emoție importantă care ajută la formarea identității emoționale și sociale a copiilor. Oferindu-le ocazii de a experimenta aceste momente de disconfort, copiii din anii ’90 au devenit adulți emoțional reglementați.
9. Respectarea adulților
Învățarea respectului față de adulți și autoritate a fost o așteptare esențială pentru copiii din anii ’90, ajutându-i să își regleze propriile emoții și să dezvolte relații productive în școli și la locul de muncă.
10. Învățarea independenței și abilităților de rezolvare a problemelor
Părinții din anii ’90 au fost mai susținători, dar nu excesiv de protecțivi. Aceștia au permis copiilor să își umple timpul și să participe la joacă nesupravegheată, ceea ce le-a dezvoltat independența și abilitățile de rezolvare a problemelor.
Aceste așteptări uitate din anii ’90 au modelat generații de adulți responsabili și empatici, iar recuperarea acestor valori ar putea contribui la crearea unor tineri mai bine pregătiți pentru provocările vieții moderne.
