Locația unde se va ridica un centru NATO de muniție destinat aprovizionării întregii Europe
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a anunțat că la Dragomirești, județul Dâmbovița, va fi construit un Centrul de Excelență în Muniție NATO, destinat întregii Europe. Statul român a semnat un acord cu Guvernul SUA, care prevede producția de muniții de calibru 120 și 155, compatibile NATO, atât pentru Armata României, cât și pentru Uniunea Europeană.
„Cel mai important lucru al vizitei noastre e faptul că aici, la Dragomirești, va fi Centrul de Excelență în Muniție NATO pentru întreaga Europa. Acest acord între statul român și guvernul american, semnat acum două săptămâni, presupune atragerea a 220 de milioane de dolari dintr-un credit cu condiții avantajoase, precum și aducerea tehnologiei din SUA într-un parteneriat cu General Dynamics”, a declarat ministrul Ivan.
Acesta a subliniat că centrul va produce muniții pentru tancurile Abrams și K9, fiind singura capacitate de producție la nivelul Uniunii Europene. „Este o investiție majoră, cu impact strategic, care solidifică parteneriatele cu Statele Unite”, a adăugat Ivan.
Ministrul a menționat că Romarm are un termen limită pentru a prezenta stadiul implementării proiectelor strategice asumate și că proiecția viitorului în producția de apărare a României va fi realizată pe un termen de minimum zece ani. România va accesa, de asemenea, un mecanism de finanțare al Comisiei Europene, în valoare de 150 de miliarde de euro, pentru a sprijini dezvoltarea producției de apărare.
„Ne dorim să aducem în țară cea mai nouă tehnologie existentă pe piața mondială. Centrul de Excelență în Muniție NATO este un exemplu de succes al parteneriatului cu SUA, iar România va putea să închidă o mare parte din necesitățile de muniție calibrate NATO”, a afirmat Ivan.
Ministrul Economiei a subliniat că proiectul va fi gândit ca un business și va contribui la capacitatea de producție a României, menționând cinci proiecte importante pentru acest an, inclusiv fabrica de pulberi și linia pentru producția de muniție de calibru 155 și 120.
„Anul 2025 a avut o alocare bugetară cu 300% mai mare decât cea din 2024 pentru capacitățile de producție. La Dragomirești, avem un proiect pe o linie de 155, de 30 de milioane de lei, care trebuie implementat până la finalul anului”, a concluzionat Bogdan Ivan.

