Senatorul care pretinde că și-a obținut diploma pe un site de întâlniri a fost judecat pentru conducere fără permis valabil

4 Min Citire
senatorul care sustine ca a facut facultatea la un site de matrimoniale a fost condamnat pentru conducere cu permisul suspendat 685195029bb36
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Senatorul Pintea condamnat pentru conducere fără permis valabil

Senatorul Paul Ciprian Pintea, ales pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a fost condamnat marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an și cinci luni închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând o mașină având permisul suspendat.

Senatorul a primit nouă luni pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, pedeapsă contopită cu o altă condamnare de un an și două luni, primită în martie 2024 la Judecătoria Zalău, pentru aceeași infracțiune. Astfel, instanța a decis ca pedeapsa totală să fie de un an și cinci luni cu suspendare.

„Condamnă pe inculpatul Pintea Paul Ciprian la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat. Dispune anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) Cpp, prin sentința penală nr. 71/18.03.2024 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin neapelare la 03.04.2024. Aplică inculpatului Pintea Paul Ciprian pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) Cpp, prin sentința penală nr. 71/18.03.2024 a Judecătoriei Zalău”, se arată în decizia instanței, care nu este definitivă.

Judecătorii au mai decis ca senatorul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. De asemenea, el va presta muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Zalău sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău.

Publicitate
Ad Image

Paul Ciprian Pintea a fost ales, în decembrie 2024, senator de Sălaj din partea Partidului Oamenilor Tineri (POT), devenind ulterior parlamentar neafiliat după dizolvarea grupului POT de la Senat, prin plecarea a doi senatori. Ulterior, Organizația județeană Sălaj a PSD a anunțat că Paul Ciprian Pintea va susține proiectele partidului.

Pintea a devenit cunoscut în spațiul public după ce jurnaliștii au descoperit că a trecut în CV-ul postat pe site-ul Senatului faptul că urmează cursuri la „Academic Singles”, un site de matrimoniale. De asemenea, în CV, el a menționat că a absolvit Liceul Mihai Viteazul din Zalău între anii 2000-2004, ceea ce ar fi însemnat că a intrat la liceu la vârsta de 12 ani și 10 luni. Ulterior, și-a modificat CV-ul, menționând perioada 2001-2005, „cu diplomă de bacalaureat”, afirmație care s-a dovedit a fi eronată, el urmând doar trei ani de cursuri la liceu.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *