Ali Khamenei contrazice afirmațiile lui Trump despre „capitularea necondiționată”
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a răspuns miercuri apelului președintelui american Donald Trump de a se preda, avertizând că orice atac american va provoca „pagube ireparabile”. Khamenei a declarat că Iranul nu va accepta o pace sau un război impuse. Într-un discurs televizat, el a subliniat că „oamenii inteligenți care cunosc Iranul, națiunea iraniană și istoria ei, nu îi vor vorbi niciodată acestei națiuni într-un limbaj amenințător, pentru că știu că națiunea iraniană nu se va preda”.
„Americanii ar trebui să știe că orice intervenție militară americană va fi însoțită, fără îndoială, de pagube ireparabile”, a adăugat Khamenei. Acesta a reacționat la mesajul lui Trump, care a afirmat pe rețeaua Truth Social că „știm exact unde așa-numitul ‘Lider Suprem’ se ascunde” și a menționat că nu îl va elimina (ucide) „cel puțin deocamdată”. Trump a subliniat că nu dorește rachete trase asupra civililor sau soldaților americani, menționând că „răbdarea noastră se termină”.
Într-un mesaj scris cu majuscule, Trump a folosit termenul „CAPITULARE NECONDIȚIONATĂ” și a cerut Iranului să semneze necondiționat un acord dorit de SUA, care să garanteze că Teheranul nu va putea obține arme nucleare.
