Lidera diplomației europene: Rusia nu poate înfrunta unitatea statelor membre NATO
Rusia este o „ameninţare” la adresa securităţii mondiale, însă „nu are nicio şansă” dacă statele membre NATO rămân unite, a declarat şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas. Aceasta a subliniat că, în timpul Războiului Rece, Statele Unite şi aliaţii lor au reuşit să depăşească Uniunea Sovietică, iar în prezent, Rusia nu are nicio şansă împotriva NATO şi UE, cu condiţia ca acestea să rămână unite.
Kallas a făcut aceste declaraţii în Parlamentul European, cu câteva zile înaintea summit-ului NATO care va avea loc la Haga, în perioada 24-25 iunie. Din NATO fac parte 32 de ţări, dintre care 23 sunt şi membre ale Uniunii Europene.
Preşedintele american, Donald Trump, va avea mai multe declaraţii cu privire la Rusia care vor fi examinate cu atenţie la acest summit. La finalul summit-ului G7 din Canada, marcat de plecarea anticipată a lui Trump, marile democraţii industrializate nu au publicat o declaraţie comună prin care să denunţe „agresiunea rusă” în Ucraina, spre deosebire de anii anteriori, când Statele Unite erau conduse de Joe Biden.
Kaja Kallas a subliniat importanţa unităţii între membrii NATO, afirmând că „Rusia este deja o ameninţare directă la adresa Uniunii Europene”. Ea a menţionat că ţările care au o frontieră cu Rusia resimt provocările mai acut, iar cei care au suferit din cauza imperialismului sovietic sunt cei care le simt cel mai intens. „Însă ameninţarea Rusiei la adresa securităţii transatlantice este o problemă care ne priveşte pe toţi”, a avertizat Kallas.


