EcoFin confirmă că România nu a implementat măsuri pentru diminuarea deficitului
EcoFin, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE, va aviza vineri recomandarea din 4 iunie a Comisiei Europene care constată că România, stat aflat în procedură de deficit excesiv, nu şi-a respectat angajamentul din planul fiscal şi nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar conform obiectivului. România este reprezentată la EcoFin de un secretar de stat din Ministerul Finanţelor, dar nu are drept de vot în privinţa procedurii de deficit excesiv care o vizează.
Statul român rămâne cu timp tot mai puţin pentru a adopta prin lege sau ordonanţă măsurile de ajustare bugetară astfel încât să fie trimise către Comisia Europeană săptămâna următoare, înainte de termenul limită de 30 iunie. Este esenţial ca măsurile să fie trimise în timp util la Bruxelles pentru a trece de comisiile tehnice, astfel încât să ajungă pe masa EcoFin pe 8 iulie.
Miniştrii vor fi invitaţi să aprobe acţiuni suplimentare în cadrul procedurilor de deficit excesiv pentru două state membre – România şi Belgia. Se aşteaptă ca EcoFin să adopte o decizie care să stabilească faptul că România nu a luat măsuri eficiente pentru a-şi reduce deficitul excesiv, deschizând calea pentru posibile măsuri suplimentare dacă această ţară nu ia măsuri rapide pentru a-şi reduce dezechilibrele fiscale. Aceasta vine în urma unei recomandări anterioare a Consiliului care recomanda ca România să pună capăt situaţiei sale de deficit excesiv până în 2030. În cazul Belgiei, Comisia a propus o recomandare revizuită pentru a-şi pune capăt deficitului excesiv până în 2029.
Şedinţa EcoFin de pe 8 iulie, pentru care România trebuie să trimită măsurile luate până la final de iunie, este crucială, fiind ultima înainte ca instituţiile UE să intre în pauza de vară. Ulterior, următoarea şedinţă EcoFin este programată abia pe 10 octombrie. O evaluare bună la EcoFin de pe 8 iulie, care să constate că noile măsuri luate de România sunt eficiente şi suficiente pentru a ţine deficitul în traiectoria asumată, ar poziţiona România bine pentru evaluările agenţiilor de rating din august şi septembrie.
Reprezentanţi şi lideri ai PSD, PNL, USR şi UDMR au discutat în ultimele săptămâni posibile măsuri care să fie adoptate de către un guvern format de o coaliţie a celor patru partide. Discuţiile tehnice nu au dus la rezultate concrete, în mare fiecare partid adăugând pe listă propriile propuneri. Deşi păreau că discuţiile se apropie de un acord, demersurile pentru formarea noului guvern au intrat din nou în impas după neînțelegerile între Ilie Bolojan, preşedintele PNL, şi preşedintele României, Nicuşor Dan, cu privire la includerea majorării TVA în pachetul de măsuri pentru stabilizarea bugetului.


