De ce mandatul Guvernului Predoiu rămâne în vigoare până la constituirea unui nou Executiv
Fostul judecător al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a afirmat că actualul Guvern condus interimar de Cătălin Predoiu își va înceta mandatul doar în momentul în care noul Executiv depune jurământul, conform art. 107 alin. 3 din Constituția României. În spațiul public au circulat informații conform cărora România ar putea rămâne fără Guvern odată cu expirarea a 45 de zile de interimat, o idee susținută și de prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea.
Zegrean a explicat că termenul de 45 de zile se aplică doar în cazul unui ministru, nu și pentru Guvernul interimar. „Povestea cu 45 de zile care vorbește despre un ministru, dacă un ministru pleacă sau moare, se poate pune un interimar numai 45 de zile, apoi trebuie numit un ministru plin. Aici, noi suntem în situația în care Guvernul este interimar, deci se aplică articolul 107 alineatul 3 din Constituția României”, a declarat Zegrean.
Fostul judecător a oferit un precedent din 2009, când Guvernul Boc a fost interimar timp de trei luni, fără a necesita confirmare din partea Parlamentului. „Executivul interimar este în funcție până când depune jurământul noul Guvern”, a adăugat Zegrean.
Referitor la eventualitatea demisiei lui Cătălin Predoiu, Zegrean a explicat că, în acest caz, Președintele României ar putea desemna un alt membru al Guvernului în funcția de premier interimar, fără o limită de timp pentru această numire.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a confirmat că „Guvernul interimar condus de domnul Cătălin Predoiu își va înceta mandatul odată cu învestirea unui nou Guvern de către Parlament și depunerea jurământului de noul Executiv”.
Ce spune Constituția României și legislația
Conform articolului 107 alineatul 3 din Constituție, „Dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului ministru, până la formarea noului Guvern.” Alineatul 4 precizează: „Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.”
De asemenea, Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul administrativ stipulează că interimatul funcției de membru al Guvernului încetează dacă prim-ministrul își reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.
Declarațiile prim-vicepreședintelui AUR, Marius Lulea
Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, a declarat că „România a intrat oficial într-un vid instituțional periculos”, afirmând că, din moment ce perioada de 45 de zile a expirat, „țara nu mai are nici Guvern, nici premier, nici vreo autoritate legitimă care să ia decizii pentru români.”
El a criticat partidele politice, afirmând că acestea „nu sunt interesate de stabilitatea națională sau de viața de zi cu zi a românilor” și a subliniat că administrația se află într-o criză profundă. Lulea a sugerat că soluția ar fi organizarea de alegeri anticipate pentru a restabili ordinea instituțională.
„Această stare de abandon instituțional reprezintă un pericol direct pentru securitatea economică și socială a țării. Riscăm să vedem haos în instituțiile publice, blocaj în plata salariilor sau pensiilor, pierderi de încredere pe plan internațional, tensiuni sociale și proteste spontane”, a mai declarat Lulea.


