Putin trage un semnal de alarmă privind pericolul unui război la scară mondială
La Forumul Economic din Sankt Petersburg, președintele rus Vladimir Putin a subliniat creșterea potențialului de conflict global. În cadrul discursului său, el a abordat situația din Ucraina, folosind o „parabolă”: „Pământul pe care calcă un soldat rus este al nostru”.
Putin a declarat că există un potențial ridicat de conflict în lume, care este în creștere. El a menționat războiul Rusiei în Ucraina și conflictul dintre Israel și Iran, exprimându-și îngrijorarea cu privire la activitățile din jurul instalațiilor nucleare din Iran, unde specialiști ruși construiesc două noi reactoare nucleare pentru Teheran. „Este îngrijorător. Vorbesc fără ironie, fără glume. Desigur, există un potenţial mare de conflict, acesta creşte şi se află chiar sub nasul nostru, afectându-ne în mod direct”, a afirmat Putin.
El a adăugat că această situație necesită nu doar o atenție sporită asupra evenimentelor curente, ci și căutarea de soluții, preferabil prin mijloace pașnice, în toate direcțiile.
Întreaga Ucraină este a noastră
Pe de altă parte, Putin a susținut că rușii și ucrainenii sunt un singur popor, declarând: „întreaga Ucraină este a noastră”. De asemenea, el a menționat că nu exclude posibilitatea ca Rusia să preia controlul asupra orașului ucrainean Sumî.
În continuare, Putin a afirmat că Rusia nu a contestat niciodată dreptul Ucrainei la suveranitate, dar a subliniat că, în momentul în care Ucraina și-a declarat independența în 1991, era un „stat neutru”. El a explicat că Rusia luptă în Ucraina pentru a-și proteja propria securitate, răspunzând unei întrebări despre obiectivele războiului Rusiei.
Kievul și aliații săi occidentali au respins ca ilegale pretențiile Moscovei asupra patru regiuni ucrainene și asupra Crimeei. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a contestat în repetate rânduri ideea că rușii și ucrainenii sunt un singur popor.
Putin a adăugat că forțele ruse creează o zonă tampon în regiunea Sumî din Ucraina pentru a proteja teritoriul rus și a afirmat că nu exclude posibilitatea ca aceleași trupe să preia controlul asupra capitalei regionale Sumî.

