PSD a aprobat 6 miniștri pentru noul Executiv, păstrându-l pe același vicepremier și reintegrând 3 dintre cei propusi din Guvernul Ciolacu 2

4 Min Citire
video psd a validat 6 ministri pentru viitorul executiv acelasi vicepremier iar 3 dintre cei propusi acum au fost in guvernul ciolacu 2 685831dd9008f
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

PSD a aprobat 6 miniștri pentru noul Executiv

PSD a validat duminică şase propuneri de miniştri pentru Guvernul Bolojan. Radu Marinescu va rămâne ministru al Justiției, iar Florin Barbu va ocupa funcția de ministru al Agriculturii. Petre Florin Manole a fost propus pentru Ministerul Muncii, Bogdan Ivan pentru Ministerul Energiei, iar Alexandru Rogobete pentru Ministerul Sănătății. Marian Neacșu va fi vicepremier în noul Guvern.

„A fost o şedinţă care a avut ca principal obiectiv validarea listei de reprezentanţi ai Partidului Social Democrat în guvern. Pentru poziţia de vicepremier va fi domnul Neacşu, pentru Ministerul Sănătăţii propunerea noastră este domnul Rogobete, pentru Ministerul Energiei domnul Ivan, pentru Ministerul Agriculturii domnul Barbu, pentru Ministerul Muncii subsemnatul pentru Ministerul Justiţiei domnul Marinescu şi pentru Ministerul Transporturilor domnul Ciprian Şerban”, a declarat Petre Florin Manole după şedinţa conducerii PSD.

Întrebat dacă au fost discutate și alte subiecte, purtătorul de cuvânt al PSD a menționat că discuţia a fost axată exclusiv pe validarea miniştrilor din partea partidului care vor face parte din viitorul Guvern Ilie Bolojan. „Mandatul miniştrilor va fi să pună în aplicare un program de guvernare care va fi public şi va fi votat de Parlament”, a adăugat Manole.

Tot duminică, PNL a validat patru propuneri de miniştri: Cătălin Predoiu la Interne, Daniel David la Educaţie, Dragoş Pîslaru la Fonduri Europene, și Alexandru Nazare la Finanţe.

Publicitate
Ad Image

USR a prezentat, sâmbătă, cei patru miniştri pe care îi va avea în viitorul Guvern: Diana Buzoianu la Mediu, Oana Ţoiu la Externe, Radu Miruţă la Ministerul Economiei şi Ionuţ Moşteanu la Ministerul Apărării.

Guvernul Bolojan va avea cinci vicepremieri, câte unul de la fiecare partid al coaliţiei, și Dragoş Anastasiu, care va fi vicepremier pentru Reformă. Daniel Fenechiu a explicat că sunt cinci vicepremieri, dintre care doi vor ocupa și funcții ministeriale. „Cabinetul va fi format din 20 de membri, 16 miniștri și 4 vicepremieri, dintre care doi ocupă postul de vicepremier”, a adăugat Fenechiu.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *