Bogdan Ivan dezvăluie neadevărurile ministrului Economiei
Fostul ministru al Economiei, Bogdan Ivan, a declarat că nu a aprobat majorarea indemnizațiilor membrilor Consiliului de administrație al Fabricii de pulberi Făgăraș, contrar afirmațiilor actualului ministru, Radu Miruță. Ivan, care a ocupat funcția de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului până pe 23 iunie 2025, a subliniat că nu a fost de acord cu această majorare, pe care a numit-o „aberrație”.
„Am blocat aberația asta pentru că întâmplător au nevoie și de susținerea ministrului Economiei ca să poată să treacă astfel de aberații pe care am refuzat să le semnez și să le accept”, a afirmat Ivan. El a adăugat că, având în vedere situația precară a companiei, nu a observat o creștere a performanței care să justifice o astfel de majorare a indemnizațiilor.
Fostul ministru a menționat că a alocat încă de la începutul anului 20 de milioane de euro pentru investiții directe în două linii de fabricație, dar nu este mulțumit de modul în care se desfășoară aceste proceduri. Ivan a precizat că majorările de indemnizații pot fi considerate doar în cazul în care companiile demonstrează o performanță reală și sustenabilă, iar până atunci, orice astfel de solicitare va fi respinsă.
Radu Miruță, actualul ministru al Economiei, a afirmat că noul Consiliu de administrație de la Fabrica de Pulberi Făgăraș a majorat indemnizațiile de 12 ori „cu nesimțire și cu acordul ministrului”.


