Autostrada A0: Lotul 3 se deschide!
Capitala va putea fi ocolită, începând de luni după-amiază, integral pe o șosea de mare viteză. La ora 17:00 se va deschide circulația pe ultimii 18 kilometri ai A0, între Joița și Bragadiru. Șoferii vor putea, în sfârșit, să ocolească Bucureștiul pe un drum modern, rapid și sigur, eliberând centura de traficul de tranzit, pe care va rămâne doar cel local.
De luni, se va putea circula de la Constanța la Curtea de Argeș pe autostradă (A2-A0-A1), a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. Segmentul A0 Sud lot 3 cuprinde 15,465 km din Centura de Sud și 2,5 km din Centura de Nord, despărțite de autostrada A1 spre Pitești, având un pasaj impresionant peste autostrada A1 în zona Ciorogârla.
Proiectul include patru poduri, șase pasaje (overpass-uri), nouă pasaje pe autostradă, 46 de podețe, două parcări de scurtă durată și două zone de servicii, având o valoare de peste 800 de milioane de lei, proveniți, în mare parte, din fonduri europene.
Declarații privind importanța lotului
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la jumătatea lunii mai: „Este un lot la care țin foarte mult, acest lot care închide, de fapt, semicercul sudic al autostrăzii A0. (…) Sunt extrem de importanți pentru bucureșteni acești (…) kilometri, sunt extrem de importanți pentru cei care vin dinspre Pitești pe A1; nu vor mai intra în București, vor ocoli în regim de autostradă Bucureștiul, mergând spre Constanța.”
În legătură cu întârzierea lucrărilor pe acest lot, directorul CNAIR a indicat că termenul contractual este decembrie 2023, menționând că există revendicări ale antreprenorului pentru extensie de timp, unele fiind respinse, iar altele aflate în analiză.
Stadiul lucrărilor pe celelalte segmente din A0
Autostrada care înconjoară Capitala are 100 de kilometri și va fi gata spre toamna lui 2026. Lucrările sunt încă în desfășurare la segmentul dintre Joița și Corbeanca, contractat de o companie italiană. Întreg segmentul din A0 Sud, de aproximativ 51 de kilometri, se află în prezent în faza de construcție.
Segmentul de șosea dintre DN3 și A2, pe care lucrează un constructor român, ar putea fi inaugurat toamna aceasta, deși termenul contractual de finalizare este prevăzut pentru 2026. Tot anul viitor ar putea fi dat în folosință și segmentul dintre DN2 și DN3, pe care lucrează un constructor din China, cu termen de finalizare în noiembrie 2025.

