Bolojan poartă negocieri cu Atlantic Council privind securitatea regională
Ilie Bolojan a avut marți o întâlnire la Palatul Victoria cu o delegație a Atlantic Council, una dintre cele mai cunoscute organizații de analiză strategică din Statele Unite ale Americii. Discuțiile s-au concentrat pe teme legate de securitatea regională, cooperarea transatlantică, consolidarea parteneriatului strategic dintre România și SUA, precum și pe aspectele referitoare la securitatea energetică.
Întâlnirea a avut loc în contextul lansării oficiale a biroului Atlantic Council România, eveniment care marchează extinderea prezenței instituționale a organizației în Europa Centrală și de Est și întărirea dialogului strategic româno-american. La discuții au participat vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca.
Din partea Atlantic Council, au fost prezenți Frederick Kempe, președinte și director executiv, Alexandru Șerban, director Atlantic Council România, și Landon Derentz, director senior al Global Energy Center.

