Ministrul Educației: Învățământul liceal se află într-o eră primitivă
România se află în Epoca de piatră, „nici măcar” în Evul Mediu, în zona de învățământ liceal, a declarat ministrul Educației, Daniel David, la lansarea raportului OCDE „Educație și competențe în România – evaluarea OCDE a politicilor naționale în domeniul Educației”. Ministrul a subliniat că este esențial să se schimbe rapid situația actuală, menționând necesitatea introducerii de noi discipline, conținuturi, metode de predare și manuale.
„În zona învățământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu. Adevărul este că acolo lucrurile trebuie schimbate și trebuie schimbate repede”, a afirmat David. El a explicat că procesul educațional ar trebui să se concentreze pe transferul competențelor, nu doar pe cunoștințele declarative. „Unii insistăm foarte mult pe cunoștințe declarative, uitând celelalte două componente, alții mergem pe skills uitând componenta teoretică”, a adăugat ministrul, evidențiind acest lucru ca o cauză a performanțelor scăzute ale elevilor români în testările internaționale TIMSS și PISA.
Ministrul a menționat că OCDE insistă pe un curriculum bazat pe competențe și a ridicat problema manualelor, sugerând că ar trebui să existe o alternanță între variantele clasice și cele online, inclusiv manuale care să includă sarcini accesibile online și probe de tip gaming.
David a comentat și despre evaluările standardizate din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a, subliniind că acestea ar trebui să fie mai simple și orientate spre feedback-ul elevilor, pentru a permite o educație personalizată. În ceea ce privește evaluarea din clasa a VIII-a, ministrul a spus că aceasta nu servește scopului educațional, fiind prea restrictivă și concentrându-se pe doar două discipline: Matematica și Limba română.
De asemenea, Daniel David a evidențiat lipsa unor standarde riguroase în ceea ce privește acordarea notelor, menționând că o notă de opt în Cluj-Napoca poate diferi de o notă de opt în Satu Mare. El a subliniat importanța stabilirii unor standarde uniforme pentru a asigura echitatea în evaluare.
În final, ministrul a afirmat că OCDE a considerat modul de susținere a Bacalaureatului „relativ acceptabil”, menționând că actuala lege reflectă bine specializările și profilurile liceale.


