Maraton științific de 100 de ore: Climatologii și meteorologii americani ripostează la afirmațiile lui Trump printr-un protest original
Cercetătorii americani din domeniul climei și meteorologiei lansează miercuri un maraton de prezentări științifice live, ca reacție față de tăierile bugetare impuse de administrația Trump. Inițiativa are loc începând de miercuri, de la ora 20:00 (ora României), și va dura 100 de ore neîntrerupte, timp în care specialiștii vor susține prezentări de câte 15 minute pentru a explica publicului ce anume studiază și de ce munca lor este esențială pentru societate.
Maratonul este organizat ca reacție la reducerile drastice de fonduri și concedierile de la agențiile federale precum NOAA (Administrația Națională Oceanică și Atmosferică), NASA și Departamentul Energiei, dar și la suspendarea finanțării cercetării academice în climatologie. Deși evenimentul este prezentat ca nonpartizan, organizatorii admit că este o formă de protest față de politicile care au afectat Serviciul Național de Meteorologie și cercetarea climatică.
Evenimentul marchează și încheierea contractului de închiriere al NASA cu Universitatea Columbia, unde se afla Institutul Goddard pentru Studii Spațiale. În urma deciziei administrației Trump din aprilie, laboratorul a fost închis, iar cercetătorii vor lucra exclusiv de la distanță.
„Considerăm că acest livestream este o oportunitate prin care oamenii de știință pot arăta cât de mult afectează aceste tăieri capacitatea noastră de a face cercetare în climă și prognoză meteo”, a declarat Marc Alessi, de la organizația Union of Concerned Scientists. „Dacă publicul american se uită la aceste prezentări, va înțelege beneficiile directe ale științei susținute de stat.”
Climatologul Kate Marvel, una dintre participante, a declarat că maratonul reprezintă „cel mai științific gest de rezistență posibil” și este adaptat expertizei celor implicați. „Este un mod de a ne adresa publicului și de a spune: Uitați ce lucruri extraordinare primiți, pentru un cost infim”, a subliniat ea, referindu-se la finanțarea publică a cercetării climatice.
Marvel a adăugat că mulți dintre organizatori sunt cercetători aflați la început de carieră, preocupați de viitorul domeniului și de comunicarea importanței muncii lor. „Nimeni nu vrea să mă audă plângându-mă de administrație”, a concluzionat ea.

