Demonstrații la Sofia împotriva adoptării euro: „Viitorul este al națiunilor suverane”

4 Min Citire
proteste la sofia fata de trecerea bulgariei la moneda euro viitorul apartine statelor suverane 683c408ee03cc
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Demonstrații la Sofia împotriva adoptării euro

Câteva mii de persoane au ieșit sâmbătă pe străzile din mai multe orașe din Bulgaria pentru a protesta față de trecerea la euro, în condițiile în care autoritățile se pregătesc să facă trecerea la moneda unică de la 1 ianuarie 2026. Sofia așteaptă o evaluare pozitivă din partea Băncii Centrale Europene și a Comisiei Europene pe 4 iunie, privind pregătirea pentru adoptarea euro. Dacă evaluarea este favorabilă, Bulgaria ar putea obține aprobarea tuturor statelor membre pentru a renunța la moneda națională, leva, și a deveni cea de a 21-a țară membră a zonei euro.

Cu toate acestea, proiectul de aderare este contestat de partidul de extremă dreapta „Renașterea”, care a promis că va scoate Bulgaria din NATO și va renegocia calitatea de țară membră a Uniunii Europene. Partidul „Renașterea”, care susține în mod repetat pozițiile Kremlinului, a semnat recent un acord de cooperare cu partidul „Rusia Unită” al lui Vladimir Putin.

Sâmbătă, protestatarii s-au adunat în capitala Sofia, blocând mai multe intersecții, în timp ce poliția a luat măsuri pentru a asigura desfășurarea pașnică a demonstrațiilor. Aceștia, sprijiniți de partidul „Renașterea”, au strigat sloganuri precum: „Protejăm leva bulgărească” și „Viitorul aparține statelor suverane”.

Guvernul de la Sofia susține că aderarea la zona euro va ajuta Bulgaria să nu fie ocolită în procesul de luare a deciziilor în UE și va integra economia bulgară orientată spre export. Totuși, îngrijorările cu privire la creșterea prețurilor au divizat opinia publică, cu mai puțin de jumătate dintre bulgari sprijinind trecerea la euro în 2026.

Publicitate
Ad Image

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a cerut organizarea unui referendum privind data aderării și a subliniat că lipsa de pregătire a Bulgariei pentru adoptarea euro ar putea agrava sărăcia. Radev a declarat că protestele și sondajele recente arată că oamenii doresc să fie auziți, deoarece ei vor fi cei care se confruntă cu prețurile pe care statul nu le poate gestiona.

Aderarea Bulgariei la zona euro ar urma să aibă loc la trei ani după ultima extindere a zonei euro, când Croația a devenit cea de a 20-a țară membră la începutul anului 2023. Începând cu 1 ianuarie 2002, milioane de europeni din 12 țări au abandonat monedele naționale pentru a adopta euro, iar ulterior au aderat alte opt țări, inclusiv Croația în 2023.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *