PSD în Dilemă: Opoziție sau Guvernare?
A fi sau a nu fi la guvernare rămâne dilema PSD în negocierile pentru următorul executiv. Situația economică dificilă a țării cere măsuri urgente, unele dintre acestea posibil nepopulare. Președintele Nicușor Dan vrea să găsească cea mai bună formulă prin care să aducă (și să mențină) PSD alături de PNL, USR, UDMR și minorități la Palatul Victoria. Deși ideal în ochii președintelui, scenariul în care social-democrații se alătură la Guvernare poate provoca la fel de multă emoție ca retragerea în Opoziție, spun experții.
Nicușor Dan a pornit în campania electorală cu două mari ambiții – un Guvern de largă majoritate cu toate partidele prooccidentale și Ilie Bolojan în fruntea Palatului Victoria. PSD aproape că nu exclude nicio variantă: intrarea în Opoziție sau formarea unui executiv puternic alături de PNL, USR și UDMR. În același timp, lasă loc de discuții și pentru un alt premier în afară de Ilie Bolojan – un tehnocrat sau chiar un social-democrat. Deși scenariul unui executiv de o largă majoritate ar asigura cea mai confortabilă guvernare, politologul Vlad Adamescu nu exclude posibilitatea ca partidele să nu se poată înțelege în ceea ce privește pachetul de măsuri. Riscul cel mare este de a nu putea duce la bun sfârșit reformele de care are nevoie România.
România nu are tradiția coalițiilor formate din mai multe partide. Riscul ca o coaliție europeană, cu toate partidele, să se rupă este mai mic decât riscul ca un PSD rămas în Opoziție să voteze o moțiune de cenzură alături de AUR. Cu un Guvern format din PSD, PNL, USR, UDMR și minorități, Opoziția va deveni platforma partidelor autoproclamate suveraniste. Într-un scenariu de acest fel, vocile populiste și-ar putea asigura un teren și mai fertil pentru următoarele alegeri parlamentare. Analistul politic Andrei Țăranu afirmă că marele risc ar fi ca Opoziția să fie lăsată complet singură, fără niciun partid proeuropean în interior. Aceasta ar putea crește radicalizarea și va fi o amenințare constantă la adresa guvernului, oricât de mare va fi majoritatea.
Politologul Răzvan Dan Petri subliniază că posibilitatea configurării unui parlament cu o majoritate populistă peste trei ani și jumătate rămâne un pericol real, având în vedere că oamenii cer fermitate. Inegalitățile socio-economice vor continua să fie un motor pentru frustrările din societate, iar o bună parte dintre cetățeni se simt excluși din „Uniunea Europeană a prosperității”. Sociologul Remus Ștefureac afirmă că noul Guvern va trebui să ia măsuri economice și sociale adaptate nevoilor cetățenilor nemulțumiți, dată fiind evoluția economică și socială care a afectat populația cu venituri mai mici.
În ceea ce privește partidele populiste, acestea au trecut prin crize recente, iar la următoarele alegeri parlamentare, se preconizează că își vor extinde oferta electorală pentru alegătorii nemulțumiți. Politologul Răzvan Dan Petri consideră o greșeală ca puterea să ignore semnalele venite din Opoziție. Dacă Opoziția nu își exercită rolul de critică democratică, Guvernul va putea să ignore criticile extremiștilor, chiar și atunci când acestea sunt valide.
Andrei Țăranu afirmă că partidele mainstream nu reușesc să iasă din „spațiul strâmt” în care s-au obișnuit, ceea ce duce la menținerea unui discurs diametral opus între cele două tabere. Absența constantă a fostului președinte Klaus Iohannis din spațiul public a lăsat România cu nevoia unui lider mai deschis și vocal. Sociologul Remus Ștefureac subliniază importanța ca președintele să fie o portavoce, avertizând că nemulțumirile generate de măsurile Guvernului ar putea afecta susținerea populară pentru Nicușor Dan.
Retorica luptei contra sistemului rămâne o temă centrală, iar Opoziția considerată extremistă va continua să profite de această narațiune pentru a-și menține electoratul. Vlad Adamescu subliniază că președintele trebuie să clarifice influența serviciilor secrete în societate. Aritmetica parlamentară le cere partidelor să renunțe la orgolii și să colaboreze pentru a răspunde nevoilor cetățenilor. Consecințele nerespectării promisiunilor făcute în campaniile electorale se vor face simțite în următorii trei ani și jumătate.
