Alertă în Germania: un bărbat a intrat cu mașina într-un grup de pietoni, printre care se aflau soția și copilul său
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost arestat sâmbătă în oraşul Passau, situat în sudul Germaniei, după ce a pătruns cu maşina într-un grup de persoane. Printre acestea se aflau soţia sa, în vârstă de 38 de ani, și fiica sa, în vârstă de 5 ani. Poliția a declarat că nu exclude posibilitatea ca incidentul să fi fost un act deliberat.
Bărbatul, aflat la volanul unui automobil Mercedes, a intrat cu acesta în grupul de persoane care se aflau pe trotuar. Autoritățile bavareze au menționat că, în acest stadiu, nu se poate exclude intenția deliberată a şoferului de a lovi pietonii. De asemenea, nu au fost încă raportate numărul exact al victimelor sau gravitatea leziunilor suferite.
Un incident similar a avut loc vineri în nordul Germaniei, unde mai multe persoane aflate în faţa unei gelaterii au fost lovite de un vehicul. În acel caz, s-a constatat că şoferul, în vârstă, a pierdut controlul autoturismului din cauza unei urgenţe medicale.

