Aproape 30 de parlamentari au unit forțele în cadrul „Alianței Întâi România”
Aproximativ 30 de parlamentari neafiliați, foști membri ai S.O.S. România și POT, au decis miercuri să formeze „Alianţa Întâi România”, un pol suveranist cu viziuni europene.
Viceliderul grupului parlamentar de la Senat al S.O.S. România, Dorin Silviu Petrea, a declarat la Palatul Parlamentului: „Scopul nostru este acela de a constitui acest pol suveranist, dar cu viziuni europene, nu antieuropene. Din punctul nostru de vedere, noi suntem europeni înainte de a se constitui Uniunea Europeană și ne dorim salvarea acestei ţări.”
Petrea a adăugat că membrii alianţei sunt dispuşi să susţină viitorul guvern dacă acesta va lua măsuri radicale pentru dezvoltarea economiei româneşti. „Am pus doar cinci reforme pe care ni le dorim și suntem dispuși să votăm alături de viitorul guvern, indiferent de cine este făcut. Este vorba în primul rând de reforma administrativ-teritorială, care este obligatorie, deoarece acolo sunt cele mai mari probleme pe care le are România. O altă reformă este reforma aparatului bugetar, unde există o presiune imensă pe mediul de afaceri și pe cetățeni. De asemenea, ne dorim reforme în domeniul justiției, educației și sistemului sanitar, precum și legi și proiecte speciale pentru capitalul românesc și IMM-uri. Nu suntem de acord cu creșterile de taxe și impozite, iar presiunea nu trebuie să vină pe umerii românilor și ai mediului de afaceri,” a subliniat Petrea.
Liderul senatorilor S.O.S. România, Nadia Cerva, a menționat că alianţa este formată din aproximativ 30 de parlamentari neafiliați, dar și membri S.O.S. România și POT, și că urmează să adere și alții. „Este o alianţă care este cumva opoziţia coaliţiei care se tot încearcă să se formeze. Vom rămâne opoziţie și vom lupta pentru România. De asta am şi numit alianţa ‘Întâi România’. Deja colegi de la alte partide anunță că vin în această alianţă, având în vedere că în acele partide nu mai luptă pentru România și pentru popor, ci doar pentru interese personale,” a afirmat Cerva.
„Vrem o reformă a Justiţiei, aceasta este una dintre cele cinci mari reforme pe care le-am propus. Dacă nu se întâmplă multe lucruri în ţara asta, este pentru că nu există în acest moment o lege a răspunderii magistraţilor,” a concluzionat Cerva.


