BNS solicită suspendarea măsurilor de austeritate
Blocul Național Sindical (BNS) cere amânarea discutării proiectului de Ordonanță de Urgență privind personalul plătit din fonduri publice, invocând nerespectarea prevederilor legale referitoare la transparența decizională. BNS a notificat Comisia Europeană și a anunțat o ședință pentru a stabili „planul de răspuns la măsurile de austeritate pe care le vizează Guvernul României”.
„Blocul Național Sindical a solicitat astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Economic și Social, amânarea discutării proiectului de Ordonanță de Urgență, deoarece nu au fost respectate prevederile legale referitoare la transparența decizională. Este inadmisibil ca un astfel de proiect de OUG să ne fie transmis ieri, 26 iunie, la ora 14:00, iar astăzi, în mai puțin de 24 de ore, să ni se ceară să avem un punct de vedere pentru avizarea lui”, a declarat BNS.
Reprezentanții sindicatelor au notificat Comisia Europeană cu privire la proiectul de OUG „care riscă să comită abuzuri”. În ședința Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Muncii, din 27 iunie, reprezentanții sindicatelor au cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de OUG, la propunerea vicepreședintelui BNS, Mircea Burlacu. Deoarece s-a refuzat modificarea ordinii de zi, reprezentanții sindicatelor au părăsit ședința în bloc.
BNS a informat deja Comisia Europeană despre iminenta adoptare a acestei OUG care riscă să comită abuzuri. De asemenea, conducerea Confederației Europene a Sindicatelor a fost, de asemenea, informată pe acest subiect.
Sindicatele vor avea luni dimineață o întâlnire între reprezentanții tuturor confederațiilor pentru a decide planul de răspuns la măsurile de austeritate pe care le vizează Guvernul României. Se așteaptă ca Executivul să adopte, în ședința de vineri, primele măsuri de austeritate, care includ tăieri sau plafonări de sporuri, pentru a economisi 1,3 miliarde de lei din cheltuielile bugetare.
În schimb, Executivul va oferi vouchere de 50 de lei pe lună pentru aproximativ 2,3 milioane de români din categoriile vulnerabile, ca măsură de compensare pentru creșterea prețului la energie electrică, după expirarea schemei de plafonare la 1 iulie. De asemenea, este prevăzută prelungirea, până la 30 septembrie, a plafonării prețului alimentelor de bază.


