Captură impresionantă de țigări în Portul Constanța: mai mult de 350.000 de pachete, echivalentul a 7 milioane de țigarete

2 Min Citire
foto captura de tigari in portul constanta peste 350 000 de pachete cu 7 milioane de tigarete 68567f8cef5cc
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Captură impresionantă de țigări în Portul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali și lucrători din cadrul Brigăzii Combaterea Criminalităţii Organizate, au confiscat în Portul Constanţa peste 350.000 de pachete cu ţigări nedeclarate, echivalentul a 7 milioane de ţigarete. Valoarea totală a capturii este estimată la aproximativ 9 milioane lei.

Acțiunea a avut loc în urma unor activităţi informative desfăşurate vineri, când a fost efectuat un control fizic asupra unui container sosit dintr-un stat non-UE către o ţară din spaţiul Schengen. Conform documentelor prezentate autorităţii vamale, containerul ar fi conţinut plăci ceramice.

În urma verificărilor, s-a constatat că documentele nu corespund realităţii, fiind descoperită cantitatea totală de 351.000 pachete de ţigări, fără timbru accizabil. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, având în vedere săvârşirea infracţiunilor de folosirea de acte nereale şi contrabandă. La finalizarea cercetărilor, vor fi luate măsurile legale ce se impun.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *