CNIR a inițiat demersurile pentru obținerea fondurilor necesare construirii drumului rapid Focșani – Brăila
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a elaborat şi depus aplicaţia de finanţare pentru proiectul de drum expres Focşani-Brăila, cu scopul de a obţine finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Transport 2021-2027. Sectorul de drum pentru care se solicită finanţare are o lungime totală de aproximativ 73,5 km.
Aplicaţia de finanţare a fost depusă în data de 28 mai 2025, în cadrul Priorităţii 2 – Îmbunătăţirea conectivităţii secundare rutiere, pentru proiecte de investiţii situate pe secţiuni din afara reţelei TEN-T. Finanţarea este asigurată prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), având ca obiectiv specific RSO3.2, care vizează dezvoltarea unei mobilităţi durabile și reziliente la schimbările climatice.
Implementarea acestui proiect va asigura o legătură rapidă între municipiile Focşani şi Brăila, va îmbunătăţi condiţiile de circulaţie pe reţeaua rutieră existentă, va reduce timpul de călătorie prin creşterea vitezei de circulaţie, va diminua emisiile poluante şi va contribui la dezvoltarea socio-economică a zonelor adiacente.
Solicitarea de finanţare are o valoare totală estimată de 6.747.001.917 lei (inclusiv TVA), din care contribuţia Uniunii Europene din FEDR este de 2.271.856.251 lei, reprezentând 40% din valoarea eligibilă a proiectului. Diferenţa de 4.475.145.665,94 lei va fi asigurată din Bugetul de Stat al României, compusă din cota de 60% din valoarea eligibilă, precum şi TVA.
Contractul de finanţare va putea fi semnat după parcurgerea etapelor de evaluare şi selecţie, conform prevederilor Ghidului Solicitantului pentru PT 2021 – 2027. Durata proiectului, conform cererii de finanţare, este de 42 luni, incluzând activităţi conexe specifice obiectivului. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul Transport 2021-2027.
Valoarea estimată a contractului de proiectare şi execuţie este de 5,3 miliarde lei, iar cele cinci oferte depuse se află în etapa de evaluare.

