Companiile europene, obligate să facă publice detalii din contractele de achiziție a gazelor rusești. Inițiativa Comisiei Europene

2 Min Citire
companiile din ue obligate sa dezvaluie detalii din contractele pentru achizitia gazelor rusesti planul comisiei europene 684c36e4cc785
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Companiile europene, obligate să facă publice detalii din contractele de achiziție a gazelor rusești

Companiile din Uniunea Europeană vor fi obligate să dezvăluie detalii din contractele lor de achiziţii de gaze ruseşti, conform viitoarelor propuneri ale Comisiei Europene. Aceste măsuri sunt destinate interzicerii importurilor de gaze ruseşti de la finele lui 2027.

Comisia Europeană se pregăteşte să propună măsuri legale pentru a opri complet importurile de gaze ruseşti, interzicând încheierea de noi contracte de achiziţii de gaze ruseşti începând cu finele acestui an. Propunerile urmează să fie publicate pe 17 iunie.

O analiză internă a Comisiei Europene, consultată de Reuters, precizează că, pentru a putea respecta interdicţia, Executivul comunitar va solicita companiilor să trimită informaţii referitoare la durata, volumele anuale contractate, clauza de destinaţie şi data încheierii contractelor legate de gazele ruseşti. Documentul menţionează că implementarea măsurilor necesită informaţii cuprinzătoare şi sistematice privind actualele contracte pentru gaze ruseşti.

Importatorii de gaze vor trebui, de asemenea, să dezvăluie originea importurilor pentru a se asigura că nu este vorba de gaze ruseşti. Obiectivul acestei dezvăluiri este de a permite UE şi autorităţilor vamale şi energetice naţionale să pună în aplicare interdicţia. Exceptând cazurile în care gazele pot fi considerate clar de origine rusească, propunerea cere importatorilor să prezinte documente privind originea gazelor importate.

Publicitate
Ad Image

Evaluarea Comisiei sugerează că viitoarele propuneri vor interzice terminalelor de gaze lichefiate din UE să ofere servicii clienţilor ruşi începând cu 1 ianuarie 2026, având un termen limită mai lung, 17 iunie 2026, pentru contractele de servicii existente. Termenul limită pentru a înceta oferirea acestor servicii în cadrul contractelor pe termen lung cu Rusia va fi 31 decembrie 2027.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *