Condenmare severă pentru medicul francez acuzat de abuz asupra a aproape 300 de pacienți
Justiţia din Franţa l-a condamnat miercuri la 20 de ani de închisoare, pedeapsa maximă, pe Joel Le Scouarnec, un chirurg pensionar găsit vinovat de viol şi agresiune sexuală asupra a sute de pacienţi, majoritatea minori. Unele dintre aceste acte au avut loc în timpul intervențiilor chirurgicale, când victimele erau sub anestezie. Procesul a zguduit Franţa şi a ridicat întrebări incomode pentru sistemul public de sănătate.
Joel Le Scouarnec, în vârstă de 74 de ani, a recunoscut în faţa instanţei că a comis „acte josnice” pe o perioadă de 25 de ani, în timp ce profesa în vestul Franţei. Abuzurile sale sunt considerate cel mai grav caz de pedocriminalitate din Franţa ajuns în instanţă, el fiind acuzat de viol calificat şi agresiune sexuală împotriva a 299 de victime.
„Sunt conştient că răul pe care l-am cauzat este ireparabil”, a declarat Le Scouarnec la deschiderea procesului său în februarie. „Le datorez tuturor acestor oameni şi apropiaţilor lor să recunosc acţiunile mele şi consecinţele lor, pe care le-au îndurat şi vor trebui să le îndure toată viaţa”, a adăugat el.
Procesul a avut loc într-un moment de cumpănă în ceea ce priveşte infracţiunile sexuale în Franţa, după condamnarea lui Dominique Pelicot, care a fost găsit vinovat că şi-a drogat soţia pentru a permite zeci de bărbaţi să o violeze.
Doctorul Le Scouarnec ispăşeşte deja pedepse cu închisoarea pentru condamnări anterioare pentru viol. În 2020, el a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru violarea şi agresarea sexuală a unui copil al vecinilor, precum şi a celor două nepoate ale sale şi a unei paciente în vârstă de 4 ani. Victimele şi familiile acestora s-au întrebat de ce autorităţile sanitare locale şi naţionale nu l-au oprit pe Le Scouarnec, având în vedere că în 2005 a fost condamnat pentru descărcarea de imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor, dar a reuşit să continue să lucreze în spitalele publice.
Amploarea abuzurilor comise de Le Scouarnec a fost dezvăluită după arestarea sa din 2017, când a fost suspectat de violarea vecinei sale în vârstă de 6 ani. Poliţia a descoperit jurnale electronice care păreau să detalieze mai mult de două decenii de violuri şi agresiuni sexuale asupra tinerilor pacienţi din spitalele din regiune, precum şi un depozit de păpuşi sexuale, peruci şi pornografie infantilă.
Procesul a avut loc în Vannes, un mic oraş din Bretania. Condamnatul nu poate fi eliberat înainte de a executa două treimi din pedeapsă.


