Conducătoarea Agenției pentru Egalitate: E timpul să trecem de la indignare la acțiune pentru a apăra fetele și femeile de violență
Secretarul de stat în Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi, Luminiţa Popescu, a subliniat necesitatea unor legi mai eficiente în combaterea violenţei domestice și a protecției pentru fete și femei. „Nu e suficient să ne indignăm! Vom acţiona pentru a proteja fetele şi femeile de violenţă!”, a declarat Popescu pe o rețea socială.
În ultimele două săptămâni, România a fost zguduită de tragedii legate de violenţa domestică. O tânără de 22 de ani, însărcinată, a fost ucisă brutal de concubin, iar o altă femeie a fost agresată de soț într-un loc de joacă din Brașov, în timp ce copilul lor plângea. De asemenea, un bărbat a bătut-o pe fiica sa de 17 ani pe stradă, iar o femeie a fost supusă agresiunilor fizice în plină zi, de față cu copilul. Aceste cazuri sunt parte dintr-o serie de incidente violente care nu mai pot fi considerate izolate, ci reflectă o societate în care violenţa domestică este normalizată.
Popescu a evidențiat că aceste fapte tragice arată că mecanismele actuale de protecție trebuie consolidate. „Nu este suficient să avem legi! Nu este suficient să emitem ordine de protecţie! Nu este suficient să ‘ne indignăm’ după ce tragediile au avut loc!”, a subliniat ea. Este necesară o îmbunătăţire a intervenţiei la nivelul sistemului judiciar și o modificare a legislației existente.
Propuneri legislative pentru combaterea violenței domestice
În acest context, Popescu a propus o serie de modificări legislative esențiale, care includ:
- Extinderea competențelor Tribunalelor specializate în domeniul violenței domestice;
- Incriminarea violenței domestice ca infracțiune distinctă în Codul penal;
- Continuarea acţiunii penale, chiar și în cazul retragerii plângerii prealabile;
- Armonizarea reglementărilor privind calitatea de „membru de familie” din Codul penal, cu prevederile Legii nr. 217/2003;
- Punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu;
- Diminuarea numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru atragerea răspunderii penale, de la 90 de zile la 30 de zile.
Agenția Națională pentru Egalitate de Şanse va continua să se implice în campanii naţionale de informare şi conştientizare privind formele de violenţă împotriva femeilor, precum și în formarea continuă și specializată a profesioniștilor care interacționează cu victimele violenței domestice.
Popescu a reafirmat angajamentul de a contribui activ la reformarea legislației naționale și la consolidarea cadrului de protecție a femeilor victime ale violenței domestice și de gen, subliniind că aceste măsuri legislative sunt indispensabile pentru a construi un sistem de justiție care protejează victimele și descurajează agresorii.

