Curtea de Conturi: Transelectrica a distribuit prime și bonusuri salariale de 29 milioane de lei, în contradicție cu contractele de muncă
Curtea de Conturi a realizat o misiune de audit de conformitate la Transelectrica SA, în perioada 2023-2024, și a constatat că au fost acordate prime cu caracter special și adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, într-o manieră care contravine prevederilor Contractului colectiv de muncă. În urma auditului, s-a decis sesizarea organelor de urmărire penală.
Printre concluziile principale ale auditului se numără: prime cu caracter special în sumă de 12.073.272 lei, acordate fără dovada evaluării performanțelor individuale profesionale ale angajaților și fără a menționa acțiunile semnificative realizate de fiecare salariat; și adaosuri salariale în valoare de 16.917.168 lei (8.410 lei/salariat), fără a fi specificat scopul acordării lor, sărbătoarea legală sau evenimentul special, conform stipulărilor Contractului Colectiv de Muncă.
Raportul a relevat, de asemenea, deficiențe și întârzieri semnificative în implementarea proiectelor de investiții, cu niciun contract de lucrări din eșantionul verificat realizat la termenele inițiale prevăzute. Aceasta a condus la posibile ajustări ale prețului contractelor, din cauza condițiilor economice din ultimii ani, precum și la neimplementarea proiectelor de investiții în termene optime în contextul tranziției energetice.
Deficiențele în derularea proiectelor de investiții includ: prelungirea perioadei de execuție pe motiv de forță majoră, fără sistarea contractului; necalcularea penalităților de întârziere pentru nerealizarea lucrărilor la termen; efectuarea de plăți pentru bunuri și servicii neexecutate integral; nerecuperarea avansurilor acordate executantului, în condițiile în care contractul a fost denunțat; și nerespectarea reglementărilor legale privind ajustarea prețului contractului de lucrări.
Curtea de Conturi a transmis recomandări pentru remedierea abaterilor constatate, inclusiv stabilirea și recuperarea prejudiciilor, până la data de 30 aprilie 2025. De asemenea, prin Hotărârea Plenului nr. 78/31.01.2025, s-a aprobat sesizarea organelor de urmărire penală competente în cazul CNTEE Transelectrica SA.
În efortul de transparentizare a activității, Curtea de Conturi a decis, prin Hotărârea Plenului nr. 586/05.06.2025, publicarea rapoartelor de audit care conțin constatări ce au stat la baza aprobării sesizării organelor de urmărire penală.


