Elena Udrea câștigă în instanță reducerea pedepsei datorită zilelor petrecute în arest preventiv, dar hotărârea rămâne contestabilă

3 Min Citire
elena udrea a obtinut in instanta deducerea din pedeapsa a mai multor zile petrecute in arest preventiv decizia poate fi atacata 6835c4e300923
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Elena Udrea câștigă reducerea pedepsei în instanță

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a obținut în instanță o reducere a pedepsei cu mai multe luni. Tribunalul Prahova a dispus anularea mandatului de executare de șase ani emis pe numele său și emiterea unui nou mandat, care va deduce din pedeapsă zilele petrecute în arest în Costa Rica și Bulgaria, precum și o perioadă de arest preventiv și arest la domiciliu dintr-un alt dosar în care a fost inculpată.

Decizia tribunalului nu este însă definitivă. „Admite contestaţia la executare formulată de persoana-condamnată Udrea Elena Gabriela, aflată în prezent în stare de deţinere în Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou. Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, perioada de la data de 10.02.2015 la data de 25.02.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost arestată preventiv şi arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum şi perioada executată efectiv în România, respectiv de la data de 16.06.2022 la zi”, este soluția pronunțată de Tribunalul Prahova.

Prin această sentință, judecătorii anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui Udrea și dispun emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a soluției. Sentința poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

După ce a obținut deducerea din sentința de șase ani a zilelor executate în închisori din Costa Rica și Bulgaria, Elena Udrea a solicitat Tribunalului Prahova să deducă și alte zile de detenție, executate în Arestul Central al Poliției Capitalei și în arest la domiciliu pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost condamnată. Udrea a invocat o prevedere a Codului Penal, conform căreia perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a aflat în arest preventiv.

Publicitate
Ad Image
Etichete:
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *