Elena Udrea continuă să fie spitalizată după operație
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost supusă duminică unei intervenții chirurgicale la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. În prezent, ea este internată în secția de chirurgie, iar evoluția stării sale de sănătate este favorabilă, conform declarațiilor oficialilor spitalului.
„Evoluția favorabilă, pacienta rămâne momentan internată pe secția de chirurgie”, a declarat luni dimineață directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Ploiești, Andrei Ilinca.
Intervenția chirurgicală a avut loc în zona abdomenului, după ce Udrea a acuzat dureri și a fost preluată de o ambulanță. Conform informațiilor furnizate de oficialii Administrației Naționale a Penitenciarelor, a fost vorba despre o „intervenție chirurgicală minoră, fără a exista vreun moment în care viața pacientei să fie în pericol”, adăugând că „operația a decurs fără probleme” și că există posibilitatea ca aceasta să fie externată în cursul zilei.
Marți, Judecătoria Ploiești are termen pentru a judeca cererea de liberare condiționată depusă de fostul ministru, care își ispășește o pedeapsă de șase ani la penitenciarul pentru femei de la Târgșorul Nou, în județul Prahova.


