Elevul din Târgu Jiu care a dezvăluit adevărata identitate a întemeietorului Țării Românești
Un elev din Târgu Jiu a descoperit cine era, cu adevărat, întemeietorul Țării Românești. În lucrarea sa, Daris Mănescu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, susține că adevăratul întemeietor al statului român ar fi Negru Vodă, și nu Basarab I, așa cum este acceptat oficial. Această descoperire este cu atât mai impresionantă, având în vedere că „aproape jumătate dintre elevii români nu pot înțelege textul scris sau nu știu să rezolve probleme simple. 1 din 4 nici nu termină liceul”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.
Daris Mănescu a publicat volumul „Începuturile Țării Românești. Între invazie și dominație”, o lucrare care oferă o nouă perspectivă asupra formării Țării Românești, considerată esențială în istoria poporului român. „Istoriografia românească l-a punctat pe Basarab I ca întemeietor al Țării Românești, însă formarea acesteia nu s-a realizat în doar 20 de ani, ci a fost un proces de aproape două secole, o sinteză protostatală începută de primii voievozi români”, a explicat Mănescu într-o intervenție la Digi24.
„Avem informații despre primele formațiuni pre-statale românești începând cu anul 1250, iar Negru Vodă apare ca un personaj enigmatic în tradiția orală românească, considerat întemeietorul Țării Românești. Istoricii sugerează că în jurul anului 1290, în Țara Făgărașului, s-ar fi produs o ruptură între o autonomie locală condusă de acest voievod și regele Ungariei, ceea ce ar fi dus la formarea oficială a Țării Românești”, a adăugat tânărul scriitor.
Daris Mănescu a abordat și problema rigidității materiei în învățământul românesc, care face ca mulți elevi să evite istoria ca disciplină. „Cred că ar trebui pus mai mult accent pe analiza documentelor istorice și a izvoarelor, decât pe memorarea anilor și datelor”, a propus acesta, subliniind necesitatea digitalizării în școli.
Reacția ministrului Educației
Ministrul Educației, Daniel David, a comentat descoperirea elevului, spunând că „întotdeauna, la nivel de sistem, ai și deviații fericite, iar astăzi avem un astfel de copil pe care îl felicit. Mă bucur că există astfel de cazuri care discută despre lucruri importante, cum ar fi noi metode de predare și transfer de competențe.” David a recunoscut că problema analfabetismului funcțional este legată și de conținuturile curriculare, care sunt adesea prea multe și irelevante, și a subliniat că metodele de predare nu sunt suficient de stimulative pentru elevi.

