Încrederea germânilor în guvernul lui Merz
Cetăţenii germani par să aibă mai multă încredere în noul guvern condus de conservatori decât au avut când administraţia anterioară a preluat mandatul în 2021, conform unui sondaj recent. Un studiu reprezentativ realizat de Opaschowski Institute for Future Studies din Hamburg a arătat că 56% dintre respondenţi au exprimat speranţe mari pentru noul guvern condus de cancelarul Friedrich Merz, care include Uniunea Creştin-Democrată (CDU), filiala sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) de centru-stânga.
Comparativ, 52% dintre germani au avut un optimism similar atunci când coaliţia de centru-stânga, condusă de fostul cancelar Olaf Scholz, a preluat mandatul în urmă cu patru ani. Sondajul a evidenţiat, de asemenea, diviziuni regionale şi generaţionale persistente. În estul Germaniei, doar 50% dintre respondenţi au declarat că au aşteptări mari de la noul guvern, totuşi aceasta reprezintă o creştere de 11 puncte procentuale faţă de 2021.
Sprijinul pentru noua coaliţie a fost mai mare în rândul respondenţilor mai în vârstă, cu 60% dintre cei cu vârsta de 50 de ani şi peste exprimându-şi încrederea, în creştere de la 53% care au avut aceeaşi opinie în legătură cu guvernul anterior. În contrast, optimismul în rândul tinerilor a scăzut; 57% dintre tinerii cu vârsta între 14 şi 29 de ani au susţinut coaliţia lui Scholz, dar doar 50% afirmă acum că susţin noul guvern.
Sondajul a fost realizat în perioada 12-18 mai pe un eşantion de 1.000 de rezidenţi vorbitori de limba germană cu vârsta de peste 14 ani.


