Grindeanu, uluit de salariile exorbitante din consiliile de administrație
Sorin Grindeanu, fost ministru al Transporturilor, a declarat marți despre indemnizațiile uriașe din consiliile de administrație ale companiilor aflate în subordinea sa, afirmând că acestea sunt „scăpate de sub control” și anunțând că vor fi tăiate.
„Este inadmisibil ca indemnizația la un consiliu de administrație, chiar dacă există acea autonomie dată de 109, să fie mai mare decât salariul președintelui. Trebuie să existe o grilă clară de salarizare sau de indemnizații de bun simț în CA-uri. Nu se poate să ai indemnizații cu asemenea cuantumuri, iar lucrurile astea trebuie coborâte nu mult, foarte mult. Cine nu vrea, să plece din CA-uri!” a declarat Grindeanu.
El a precizat că grila de salarizare pentru membrii consiliilor de administrație va fi stabilită în funcție de importanța companiei. „Va fi un fel de grilă, în funcție și de importanța acelei companii. De exemplu, este diferit să fii membru în Consiliul de Administrație la Portul Constanța sau la Aeroportul București față de a fi membru în Consiliul de Administrație la tipografia CFR. Totuși, lucrurile trebuie să fie nu mult, foarte mult coborâte”, a adăugat el.
Grindeanu a subliniat că aceste corecții sunt necesare deoarece indemnizațiile au „scăpat de sub control”. De asemenea, a menționat că bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale Aeroporturi București nu a fost aprobat, motiv pentru care nu s-au mărit indemnizațiile membrilor CA al CNAB.
În context, Ciprian Șerban, noul ministru al Transporturilor, a fost întrebat despre măsurile pe care le va lua pentru a reduce salariile mari ale șefilor companiilor de stat. El a răspuns că va discuta cu directorul general al CFR Călători în cadrul unei întâlniri programate imediat după conferință.

