Incident tragic la locul de distracție: copii răniți în urma prăbușirii tavanului
Doi copii au fost transportați sâmbătă la spital după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă din Botoșani s-a prăbușit. În momentul incidentului, în interiorul spațiului de distracție se aflau 18 persoane, dintre care 13 copii și 5 adulți.
La fața locului, au intervenit rapid trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care au adus o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și trei ambulanțe SAJ, jandarmi și poliție. Toate persoanele aflate în interiorul clădirii au reușit să iasă în siguranță. După evaluarea medicală, s-a constatat că doi copii, cu vârste de 10 și, respectiv, 5 ani, au necesitat îngrijiri medicale de specialitate și au fost transportați la spital.
În prezent, pompierii continuă intervenția pentru verificarea spațiilor și înlăturarea efectelor incidentului.

