India își consolidează independența în domeniul apărării
India a aprobat un program de dezvoltare a unui prototip de avion de luptă avansat de generaţia a 5-a (AMCA), menit să crească autonomia în materie de apărare, anunțând acest lucru marți, la aproape trei săptămâni după o confruntare militară cu Pakistanul. Ministerul Apărării de la Delhi a declarat că agenţia de dezvoltare aeronautică a Indiei (ADA) este pregătită să execute acest program printr-un parteneriat industrial, subliniind că acest pas va reprezenta un progres major către autosuficienţă în sectorul aerospaţial.
Modernizarea armatei indiene a devenit o prioritate, în special din cauza tensiunilor cu vecinii săi, China și Pakistan, ambele țări dotate cu arme nucleare. India este unul dintre cei mai mari importatori de arme din lume, cu achiziții care au reprezentat în medie aproape 10% din importurile sale în perioada 2019-2023, conform Institutului internaţional de cercetări privind pacea de la Stockholm (SIPRI).
În plus, India își afirmă prezența în cadrul alianțelor multilaterale, precum „Quad”, care include Japonia, Australia și Statele Unite, în contextul preocupărilor crescânde legate de influența militară și economică a Chinei. De asemenea, India se îndepărtează de Rusia, aliatul său tradițional, în favoarea unor contracte cu țări occidentale.
La sfârșitul lunii martie, New Delhi a anunțat semnarea unui acord pentru achiziționarea a 156 de elicoptere ușoare de luptă fabricate pe plan local. În ultimul deceniu, India a realizat progrese semnificative, dotându-se cu primul său portavion fabricat local, nave de război și submarine. De asemenea, a devenit una dintre cele șase țări cu capacități de atac nuclear pe uscat, pe mare și pe aer, după testarea unei rachete balistice lansate de pe primul său submarin nuclear produs pe plan local.
Recent, India și Pakistanul au avut patru zile de ciocniri, cea mai gravă confruntare din ultimele decenii, încheindu-se cu un acord de încetare a focului pe 10 mai. Operațiunea militară a fost lansată de India ca răzbunare pentru un atac care a provocat moartea a 26 de civili pe 22 aprilie într-un oraș turistic din Kashmirul indian. Islamabadul a susținut că avioanele sale de luptă, construite în China, au doborât mai multe avioane indiene, inclusiv trei avioane Rafale de fabricație franceză. India nu a confirmat oficial pierderea aeronavelor, dar un înalt responsabil cu securitatea a declarat că trei avioane s-au prăbușit pe teritoriul indian, fără a oferi detalii despre modelul acestora sau cauza prăbușirii.


