Iranul a executat nouă susținători ai Statului Islamic
Iranul a anunțat marți executarea a nouă membri ai grupării jihadiste Statul Islamic (IS), condamnați pentru planificarea unor atacuri în țară în 2018. Arestarea acestora a avut loc în urma unei confruntări sângeroase cu Gardienii Revoluției.
„Condamnările la moarte ale nouă membri ai grupării teroriste IS au fost executate după confirmarea Curții Supreme iraniene”, a comunicat organul de presă al autorității judiciare Mizan Online. Cele nouă persoane erau acuzate că „au planificat atacuri teroriste împotriva unor civili în Iran”, conform aceleași surse.
Acestea au fost arestate după o confruntare sângeroasă cu Gardienii Revoluției, armata ideologică a regimului, în partea de vest a Iranului, în ianuarie 2018. Generalul Mohammad Pakpour, comandantul Forțelor Terestre ale Gardienilor Revoluției, a declarat că „această celulă intenționa să se infiltreze în Iran și să desfășoare atacuri simultane în orașe de frontieră și centrale”. El a menționat că „unii teroriști s-au detonat cu veste sinucigașe”, provocând trei morți în rândul forțelor Gardienilor.
Conform Mizan Online, acuzații au beneficiat de un proces echitabil și au fost condamnați în baza unor probe, mărturisiri și mărturii. Condamnările la moarte au fost confirmate de Curtea Supremă, însă publicația nu a precizat când au avut loc execuțiile.
Iranul anunță cu regularitate arestarea unor presupusi membri IS, pe care îi acuză de planificarea unor atentate. Recent, poliția a raportat arestarea a 13 presupuși membri ai grupării în raiduri coordonate desfășurate în patru provincii.
Potrivit organizațiilor nonguvernamentale, inclusiv Amnesty International, Iranul se numără printre țările cu cel mai mare număr de execuții din lume, după China.


