Matei Păun dezvăluie percepția sa asupra lui Nicușor Dan
Matei Păun, analist financiar și politic, a discutat despre relația sa cu Nicușor Dan, subliniind că a început să-l cunoască în 2012, când acesta era candidat independent pentru Primăria Capitalei. Păun a menționat că i-a donat între 1.000 și 2.000 de euro. În 2016, a coordonat campaniile electorale ale lui Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei și ale USR pentru Parlament.
„În 2016, când am ales să mă implic cu timpul meu, am ales să separ implicarea financiară de implicarea timpului cu care am investit în campaniile respective”, a declarat Păun.
În ceea ce privește alegerile din 2025, Păun a subliniat că a încercat să convingă donatori să susțină campania lui Nicușor Dan. „În anumite situații am reușit, în altele nu. Nu e ușor să faci oamenii să se depărteze de bani, dar am încercat asta”, a adăugat analistul.
Întrebat despre eventualele riscuri legate de donatorii care așteaptă favoruri în schimbul contribuțiilor financiare, Păun a spus că „există un număr mic de oameni care au donat mai mult sau au împrumutat în timpul campaniei. Trebuie să ne uităm la istoricul lui Nicușor. A fost primar 5 ani, iar întrebarea mea ar fi: ce dovezi am avea că aceste favoruri s-ar fi răsplătit? Eu cred că nu avem vreo dovadă.”
Matei Păun a descris atât pe Nicușor Dan, cât și pe Mirabela Grădinaru ca fiind persoane „modeste”. Acesta a afirmat că „după ultimele campanii s-a văzut cu ochiul liber ce fel de om e Nicușor și cum își trăiește viața. Mi se pare ridicol ideea că ei ar sta pe nu știu ce averi, când vedem foarte bine modestia în care trăiesc. Își conduce aceeași mașină, Renault Clio, de 10 ani. E o persoană care nu are bijuterii, ceasuri scumpe, așa cum se poartă în politica românească. A-l acuza pe Nicușor de avere este ridicol.”
Independența gândirii lui Nicușor Dan
În cadrul interviului, Păun a fost întrebat dacă Nicușor Dan poate fi influențat de sfaturile primite din cercurile apropiate. El a răspuns: „E o persoană care ascultă, dar hotărăște direcția și e bine să fie așa, după părerea mea. Au fost numeroase momente de-a lungul anilor în care eu sau echipa am fi propus o direcție și el a ales alta. Mi se pare normal să fie așa (…) E o persoană foarte independentă în gândire.”
Păun a adăugat că, după alegeri, „foarte multe persoane încearcă să își asume anumite roluri” pentru a ieși în față în contextul victoriei lui Nicușor Dan. „E un fenomen firesc și des întâlnit, nu numai la noi. Dar e important să separăm acest fenomen de realitate, în final.”


