Mobilizarea împotriva Ebola în DRC
Bope Mpona Héritier, în vârstă de 25 de ani, a pierdut mai întâi fiica sa de doi ani, apoi mama și soția. Nici măcar atunci nu știa ce boală le-a răpit viețile. Când a început să dezvolte simptome, analizele de sânge au confirmat că era infectat cu virusul Ebola. „Simțeam durere peste tot”, a declarat el. „Am avut migrene, dureri ascuțite în ochi și gât și vomitam. Nu puteam mânca nimic pentru că nu aveam apetitul, așa că am slăbit mult.”
Declanșarea unei epidemii
Pe 4 septembrie, Ministerul Sănătății din Republica Democratică Congo a declarat o epidemie în Bulape, provincia Kasai, fiind cea de-a 16-a epidemie de Ebola din țară. La zece zile după anunț, au fost raportate 35 de cazuri confirmate, inclusiv 16 decese, dintre care unele au fost în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății. O echipă coordonată de mai multe agenții a lucrat neobosit pentru a controla situația.
Lucrătorii din domeniul sănătății și comunitatea locală
Lucrătorii din domeniul sănătății și locuitorii din Bulape speră că epidemia se apropie de sfârșit. Contoarele au început pe 19 octombrie, când ultimul pacient a părăsit spitalul. Dacă nu se raportează noi cazuri în termen de 42 de zile, epidemia poate fi declarată oficial încheiată la începutul lunii decembrie.
Provocările întâlnite în timpul epidemiei
Ebola este o boală virală rară, dar severă, care cauzează febră, slăbiciune și dureri musculare, urmate de simptome „umede” precum vărsături și diaree, incluzând, în multe cazuri, hemoragii interne și externe. Virusul se transmite de la animale sălbatice, cum ar fi liliecii fructiferi și primatele, și se răspândește prin fluidele corporale ale celor infectați. Este adesea fatal dacă nu este tratat.
Chiara Montaldo, coordonatorul răspunsului medical pentru Medici Fără Frontiere (MSF), a subliniat dificultatea accesării zonei afectate din cauza izolării acesteia. „Ne-a luat câteva zile să ajungem în Bulape din Kinshasa pentru că a trebuit să traversăm păduri”, a spus ea. „Am adus totul din afară, de la medicamente, materiale pentru construirea corturilor, până la provizii pentru decontaminarea apei.”
Stabilirea centrului de tratament Ebola
MSF, Organizația Mondială a Sănătății și Ministerul Sănătății din DRC au stabilit un centru de tratament pentru Ebola cu 32 de paturi la spitalul general din Bulape, unde Héritier a fost internat. „Am leșinat până am ajuns acolo, așa că nu știam unde mă aflam”, a spus el. „Am primit tratament timpuriu și am fost vaccinat, așa că MSF mi-a spus că aveam o șansă mai bună de supraviețuire decât mulți alții.”
Impactul asupra supraviețuitorilor
Din cei 64 de pacienți confirmați sau suspectați, 19 au supraviețuit, în timp ce 45 au decedat. Héritier se consideră norocos, dar întoarcerea acasă nu a fost ușoară. „Multe s-au schimbat în viața mea”, a spus el. „Unii dintre prietenii mei se tem să se apropie de mine pentru că cred că îi voi infecta. Cred că, în cele din urmă, vor uita și lucrurile vor reveni la normal.”
MSF a oferit pacienților suport psihologic, un sprijin crucial pentru Héritier. „Am vorbit mult cu un psiholog, care m-a încurajat să continui să lupt. Mi-a dat credința că pot învinge Ebola. Mi-a spus: ‘Doar pentru că ei au murit, nu înseamnă că trebuie să mori și tu.’”
Vaccinarea și prevenirea răspândirii virusului
În timp ce trata pacienții, MSF și partenerii săi au mobilizat rapid vaccinarea a peste 35.000 de oameni în regiune, ceea ce a ajutat la reducerea ratei de infecție. Héritier, acum pregătindu-se să revină la muncă pe ferma sa, își exprimă speranța: „Oamenii nu ar trebui să se teamă de boli. Trebuie să avem încredere că medicii ne vor ajuta și să nu trăim în frică. Eu sunt dovada asta.”
Concluzie
Mobilizarea comunității și a lucrătorilor din domeniul sănătății în timpul acestei epidemii de Ebola arată puterea colaborării în fața unei crize de sănătate publică. În ciuda provocărilor, eforturile de tratament și vaccinare sunt esențiale pentru a controla și preveni răspândirea virusului.
