Ministerul Finanțelor lansează noi titluri de stat Tezaur
Ministerul Finanţelor a anunţat că marți, 10 iunie 2025, va lansa cea de-a şasea ediţie a Programului Tezaur din acest an, oferind dobânzi de până la 7,90%. Conform comunicatului de presă al instituției, românii vor putea investi în titlurile de stat Tezaur în perioada 10 iunie – 4 iulie 2025, având maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, cu dobânzi anuale de 7,20%, 7,55%, respectiv 7,90%. Titlurile de stat au o valoare nominală de 1 leu și sunt emise în forma dematerializată.
Achiziționarea titlurilor de stat se poate realiza în următoarele intervale: între 10 iunie şi 2 iulie 2025 prin platforma Ghişeul.ro, online, pentru persoanele fizice înregistrate în SPV, între 10 iunie şi 3 iulie 2025 la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, în mediul urban, și între 10 iunie şi 2 iulie 2025 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.
Beneficii și condiții
Veniturile obţinute din investițiile în aceste titluri de stat sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește conform datelor prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și pot fi răscumpărate în avans. Investitorii pot efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni și au opțiunea de a anula subscrierile în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor din emisiunea de titluri de stat vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar și refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune și eventualele modificări sunt publicate pe website-ul Ministerului Finanțelor, la secţiunea Titluri de stat.
Investiții anterioare și inovații
În primele ediţii din acest an, românii au investit deja peste 14,5 miliarde lei, prin 346.011 ordine de subscriere. Ministerul Finanțelor a lansat în martie prima ediţie în care cetăţenii români cu cont pe platforma Ghişeul.ro și card de debit au putut achiziționa online titluri de stat, cu aproximativ 1,2 miliarde lei investiți de românii din ţară și din diaspora prin această platformă.


