Nicușor Dan, mesaj important de la summitul NATO: „Am reconfirmat susținerea pentru Ucraina”
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, în conferința de presă avută la Haga, că România și-a reafirmat sprijinul pentru Ucraina în cadrul discuțiilor cu liderii mondiali, abordând și alte probleme de securitate, precum războiul hibrid. Nicușor Dan a participat la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care a avut loc la Haga, în Regatul Țărilor de Jos.
La finalul summitului NATO, Nicușor Dan a subliniat că declarația finală a avut patru puncte principale. „În primul rând, se reafirmă unitatea transatlantică, deci implicit o continuare a prezenței americane în Europa. Apoi, s-a discutat despre creșterea contribuției financiare – cheltuielile militare ale fiecăruia dintre aliați, s-a agreat această țintă de 5% din PIB, până în 2035. Al treilea punct: acești bani trebuie transformați în capabilități militare și un angajament al statelor membre de a colabora pentru acest lucru. Și ultimul aspect, evident, reafirmarea Rusiei ca pericol și reafirmarea sprijinului pentru Ucraina”, a afirmat președintele.
Importanța strategică a regiunii Mării Negre
Referitor la prezența aliată în România, Nicușor Dan a reafirmat angajamentul de a investi în facilități pentru a găzdui soldați aliați. „Declarația NATO reafirmă unitatea transatlantică și continuarea prezenței americane în Europa. Am reafirmat sprijinul nostru pentru Ucraina”, a adăugat el.
În privința creșterii contribuției financiare, președintele a precizat că s-a agreat ținta de 5% din PIB până în 2035, subliniind că „acești bani trebuie transformați în capabilități militare”. Nicușor Dan a menționat, de asemenea, importanța alegerilor din Republica Moldova, programate pentru septembrie, care au fost discutate în contextul sprijinului față de Ucraina.
„S-a discutat foarte mult despre Ucraina, s-a discutat despre conexiunea între aceste crize globale, inclusiv despre furnizarea de armament de către Iran către Rusia. Intervenția asupra capabilităților Iranului este o formă de descurajare militară”, a mai spus el.
Discuția cu Donald Trump
În cadrul summitului NATO, Nicușor Dan s-a întâlnit miercuri cu președintele SUA, Donald Trump. Întrebat despre discuția avută cu Trump, președintele român a afirmat că a fost vorba „doar despre chestiuni de politețe”. El a menționat că a avut o discuție mai detaliată cu secretarul de stat Marco Rubio, care „a urmărit alegerile din România și ne-a felicitat”.
„Eu cred că suntem pe un parcurs normal”, a comentat Nicușor Dan despre relația cu SUA, subliniind colaborarea militară și parteneriatul strategic existent, inclusiv implicarea companiilor americane în România.

