Noapte de foc: 12 județe și Bucureștiul sub alertă portocalie de căldură extremă
Un record de temperatură a fost înregistrat azi-noapte, cu 27 de grade Celsius la Șiria, în județul Arad. Venirea zorilor nu a adus o răcorire semnificativă, iar vestul și sudul țării se află sub cod portocaliu de caniculă.
Bucureștiul și 12 județe sunt vizate de această alertă, iar temperaturile vor crește până la 40 de grade Celsius. Alte 16 județe sunt sub cod galben. În Banat, Oltenia și jumătatea de sud a Munteniei, valul de căldură se va intensifica, aducând caniculă și disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi între 38 și 40 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 20 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală. Județele afectate de avertizarea cod portocaliu sunt: Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, parțial Ialomița și municipiul București.
Alerta ANM a fost emisă pentru perioada 26 iunie, ora 10:00 – 27 iunie, ora 10:00. Tot în același interval va fi în vigoare un cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în Crișana, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nordul și nord-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei. Valul de căldură va continua să se manifeste, cu disconfort termic ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade Celsius.
Potrivit ANM, valul de căldură va persista și vineri în cea mai mare parte a țării.


