O femeie din Marea Britanie și-a pierdut viața din cauza rabiei, după o simplă zgârietură de la un cățeluș: „Totul a început cu o durere de cap”

2 Min Citire
o femeie marea britanie a murit de rabie dupa ce a fost zgariata usor de un catelus a inceput cu o durere de cap 6852eae2d69da
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

O femeie din Marea Britanie a murit din cauza rabiei după o zgârietură de la un cățeluș

O femeie din Marea Britanie, Yvonne Ford, a murit din cauza rabiei contactate după ce a fost „zgâriată” de un cățeluș în Maroc, a anunțat familia acesteia. Ford, din Barnsley, South Yorkshire, a avut un scurt contact cu un câine vagabond în februarie, în timp ce se afla în vacanță în Maroc.

Familia femeii a precizat că aceasta a acuzat o durere de cap în urmă cu două săptămâni, iar apoi nu a mai putut „să meargă, să vorbească, să doarmă, să înghită”. Yvonne Ford a fost diagnosticată cu rabie la Spitalul Barnsley, după ce s-a întors în Marea Britanie.

Într-un mesaj pe rețelele de socializare, fiica femeii, Robyn Thomson, a declarat că familia „încă procesează această pierdere de neimaginat”. Thomson a menționat că mama sa a fost „zgâriată foarte puțin” de cățeluș și că la momentul respectiv nu a crezut că o va afecta, acordându-i puțină importanță. Evoluția bolii a fost rapidă, iar simptomele au dus la decesul acesteia.

Agenția de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA) a declarat că nu există niciun risc pentru publicul larg, deoarece nu există dovezi documentate ale transmiterii rabiei de la om la om. Persoanele care au intrat în contact cu Yvonne Ford au fost evaluate și li s-a administrat un vaccin ca măsură de precauție.

Publicitate
Ad Image
Etichete:
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *