Operațiunea Jupiter în acțiune: Descinderi la Spitalul Municipal din Timișoara
Percheziții au loc, marți, la Spitalul Municipal din Timișoara, după ce mai mulți medici au sesizat autoritățile cu privire la desfăcerea ilegală a contractelor de muncă de către conducerea unității medicale. Acțiunea face parte din operațiunea Jupiter.
Procurorii au descins în zona administrativă a spitalului, de unde au ridicat mai multe documente referitoare la acuzații de abuz în serviciu. Conform informațiilor, conducerea spitalului ar fi încetat abuziv contractele de muncă ale mai multor angajați, pe motiv că aceștia s-au pensionat. Argumentul invocat ar fi fost OUG nr. 9/2025, care permite instituțiilor de stat să înceteze automat contractele de muncă ale angajaților care ies la pensie.
Deciziile de încetare a contractelor ar fi fost datate 11 martie, însă acestea ar fi fost întocmite ulterior, pe 14 martie, și antedatate intenționat. Aceasta se datorează faptului că între 11 și 14 martie a fost emisă o nouă ordonanță, OUG nr. 12, care nu mai prevede încetarea automată a contractului de muncă în cazul pensionării.
Cei afectați au depus plângere la Direcția Generală Anticorupție, iar autoritățile au început cercetările și descinderile. Reprezentanții Spitalului Municipal din Timișoara afirmă că 22 de medici și asistenți au fost pensionați în ultimele luni, toți îndeplinind condițiile necesare pentru retragerea din activitate și având decizii de pensionare.
Din informațiile preliminare, două persoane vor fi audiate, dar nu este cunoscută calitatea acestora în dosar. Este vorba despre o juristă a spitalului și directorul general al Administrației pentru Sănătate și Educație a Primăriei din Timișoara.
În prima zi a operațiunii Jupiter, o femeie, administrator financiar pentru mai multe școli din județul Timiș, a fost reținută. Aceasta este implicată într-un dosar penal care include infracțiuni de delapidare, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals intelectual. Femeia, în vârstă de 43 de ani, ar fi reținut și neplătit contribuții, însușindu-și peste 2.000.000 de lei în plus față de salariul cuvenit, prin transferuri bancare și ridicări de numerar din trezorerie.


