Planul PSD pentru discuțiile de la Cotroceni
Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a declarat marți, la Digi24, că partidul va merge „cu soluții” la consultările de miercuri, de la Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan. El a subliniat că discuțiile vor fi axate pe „nişte principii”, iar abia apoi, dacă va exista consens pe „nişte teme”, se va discuta despre găsirea unei persoane care să conducă Guvernul.
„PSD va merge cu toată deschiderea la discuţiile de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan. Noi nu suntem nici pe departe AUR, noi suntem un partid constructiv, care are soluţii. Vom pune aceste soluţii pe masa discuțiilor şi vom vedea apoi care va fi reacţia preşedintelui, reacţia celorlalte partide şi abia apoi putem ajunge la discuţii despre persoane şi funcţii”, a afirmat Manole.
Florin Manole a menționat că PSD va prezenta cifre concrete din primele săptămâni, care demonstrează că Ministerul Finanţelor „şi-a făcut treaba”, iar „deficitul este sub cel prognozat, care, la rândul său, era cel de anul trecut”.
Referitor la opiniile primarilor Constantin Toma (Buzău) şi Daniel Băluţă (Sectorul 4 Bucureşti), care sugerează că PSD ar trebui să intre la guvernare, Manole a declarat că „domnul Toma exagerează deseori şi foloseşte teme nereale ca să legitimeze teme care nu sunt reale”. El a adăugat că „ţara aceasta nu este în criză” și a făcut referire la declaraţii ale oficialilor BNR și la execuţia bugetară.
„Problema care a fost a fost cauzată de un candidat extremist care a ameninţat investitorii din ţară şi din afară, creând un mediu extrem de nociv”, a subliniat Manole, menționând că intrarea lui George Simion în turul doi a prăbuşit cursul valutar.
Manole a indicat că în cadrul partidului există opinii divergente cu privire la intrarea la guvernare, dar decizia este de a „merge mai departe” pe „nişte principii, cu toată deschiderea”, subliniind importanţa acestui demers.
„Este extrem de important ca o viitoare coaliţie, dacă ne va conţine, să evite să aibă soarta Convenţiei Democratice, cu nişte partide care s-au certat non-stop şi au dispărut după aceea”, a adăugat el. „Dispariţia partidelor democratice în sens electoral, în acest ciclu electoral, ar face ca România să cadă pradă extremei drepte şi acesta este cel mai mare coşmar posibil”.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va începe miercuri discuţii „informale” la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare, în vederea formării noului guvern. „Am stabilit un calendar, de la ora 9:00 până la ora 20:00, câte o oră şi jumătate fiecare. Este prima rundă de discuţii, de aceea ele sunt informale”, a precizat Dan.


