Profesorii se mobilizează: proteste masive anunțate împotriva măsurilor de austeritate din Educație
Federațiile sindicale din învățământ au anunțat că miercuri va fi declanșată o grevă japoneză ca semn de protest față de posibilele măsuri de austeritate pregătite de viitorul Guvern. Protestul se va desfășura în unități de învățământ preuniversitar și superior, în biblioteci centrale universitare și în institute de cercetare, fără a întrerupe activitatea. Cadrele didactice vor purta semne distinctive, precum banderole sau ecusoane.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” și Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” atrag atenția că, în cazul în care protestul va fi tratat cu „indiferenţă”, iar viitorul Guvern va pune în aplicare propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care afectează salariații din educație, vor declanșa ample acțiuni de protest.
Vinerea trecută, organizațiile sindicale și-au exprimat public dezacordul față de informațiile atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar. Printre acestea se numără:
- creșterea normei didactice de predare, considerată o decizie „iresponsabilă”;
- coborârea pragului salarial pentru acordarea voucherelor de vacanță și a indemnizației de hrană, ceea ce ar duce la pierderea acestor drepturi pentru numeroși angajați;
- eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, ceea ce ar indica lipsa de interes al viitorului guvern față de performanță și calitate.
„Solicităm menţinerea normei de predare actuale și, pe termen lung, o analiză reală a condiţiilor de muncă, pentru a asigura un echilibru optim între volumul de muncă şi eficienţa didactică”, au transmis sindicatele. Conform acestora, eliminarea indemnizației de doctorat ar duce la o scădere a veniturilor cu aproximativ 550 de lei net pentru salariații care dețin acest titlu.
Reducerea personalului din institutele naţionale de cercetare-dezvoltare şi din instituţiile Academiei Române ar putea conduce la colapsul cercetării și inovării. Sindicatele susțin că ar trebui asigurată finanțarea INCD-urilor prin Programul Nucleu și deblocată finanțarea programului IOSIN pentru a menține infrastructura în institutele de cercetare-dezvoltare.
În același timp, personalul didactic este „profund neliniştit şi revoltat” de propunerile care vizează modificarea statutului de titular în învăţământ și impunerea obligativității de a desfășura activitatea timp de 8 ore pe zi în unităţile de învăţământ.


