Prognoză meteorologică pentru următoarele 4 săptămâni
Meteorologii anunță că vremea va fi mai caldă decât de obicei până spre finalul lunii iulie, cu temperaturi peste medie și precipitații reduse, conform estimărilor meteo pe 4 săptămâni realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF).
Săptămâna 30.06.2025 – 07.07.2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în jumătatea vestică a țării. Se estimează că va ploua mai puțin decât în mod obișnuit.
Săptămâna 07.07.2025 – 14.07.2025
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.
Săptămâna 14.07.2025 – 21.07.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în sud-vestul teritoriului. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor deficitară în toate regiunile.
Săptămâna 21.07.2025 – 28.07.2025
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu accent pe regiunile sud-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în rest vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru acest interval.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de ECMWF, având ca bază media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2005-2024. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.


