Reacția Kremlinului la sugestia lui Zelenski pentru o convorbire trilaterală cu Putin și Trump
O întrevedere între preşedinţii rus, Vladimir Putin, american, Donald Trump, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, propusă de acesta din urmă, va fi posibilă doar după semnarea unor „acorduri concrete” între Rusia şi Ucraina, a atenţionat Kremlinul miercuri. Purătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că o astfel de întâlnire trebuie să fie rezultatul unor acorduri concrete între delegaţiile rusă şi ucraineană.
Zelenski a propus această întrevedere trilaterală marţi, afirmând că este „gata pentru formatul Trump-Putin-eu”. El a adăugat că, dacă Putin nu se simte confortabil cu o reuniune bilaterală sau dacă toată lumea doreşte o reuniune trilaterală, acest lucru nu îl deranjează.
În luna mai, Rusia şi Ucraina au purtat negocieri la Istanbul, dar acestea nu au condus la un progres real. Se anticipează o a doua rundă de negocieri, însă organizarea ei nu a fost confirmată.
Donald Trump a declarat că vrea să pună capăt cât mai repede posibil ofensivei la scară mare dusă de Rusia împotriva Ucrainei. El a alternat între semne de apropiere şi critici faţă de Putin, în timp ce a adresat critici aspre lui Zelenski. În ultimele zile, Trump a înăsprit tonul faţă de Moscova, estimând că Putin „a înnebunit complet” după atacuri aeriene masive împotriva Ucrainei.
Trump a insistat că, dacă nu ar fi fost el la conducere, multe lucruri negative s-ar fi întâmplat deja Rusiei. Dmitri Peskov a refuzat să comenteze declaraţiile recente ale lui Trump, dar i-a mulţumit acestuia pentru „eforturile sale de mediere”, subliniind că Rusia trebuie să-şi apere „propriile interese”.


