Reînvățarea unei idei nebune: Cum ar putea Rusia să reînvie planul URSS de a transforma cursul râurilor siberiene
În anii ’70, Uniunea Sovietică a utilizat dispozitive nucleare pentru a încerca să redirecționeze apa din râurile siberiene, care se varsă în Oceanul Arctic, înspre Asia Centrală. Proiectul, denumit „Taiga”, a fost un mare eșec, dar după 50 de ani de la primele „explozii nucleare pașnice”, ideea ar putea fi readusă la viață.
La vest de Munții Ural se află un lac numit Lacul Nuclear, un loc de acces dificil, situat într-o „zonă cu pericol de iradiere”. Lacul s-a format pe 23 februarie 1971, când Uniunea Sovietică a detonat simultan trei dispozitive nucleare îngropate la 127 de metri în subteran. Fiecare explozie avea o putere de aproximativ 15 kilotone TNT, similară cu cea a bombei atomice detonată deasupra orașului Hiroshima în 1945.
Experimentul a fost parte dintr-un program mai larg de „explozii nucleare pașnice” care a durat două decenii. Proiectul viza excavarea unui canal uriaș care să lege râul Peciora de Kama, un afluent al Volgăi, redirecționând astfel apă din râul Peciora spre sud, prin Volga. Aceasta ar fi permis devierea unei părți semnificative din apa care se varsă în Oceanul Arctic în regiunile mai dens populate și cu o climă mai aridă din Asia Centrală și sudul Rusiei.
Planul de redirecționare a cursului râurilor nu se limita doar la Volga; includea și alte râuri siberiene, având ca obiectiv construirea a mii de kilometri de canale și rezervoare interconectate. Deși experimentele erau menite să fie realizate cu un explozibil cu fisiune redusă, exploziile au fost detectate în țări îndepărtate, cum ar fi Suedia și Statele Unite, care au acuzat Moscova de încălcarea Tratatului de interzicere parțială a testelor nucleare din 1963.
După jumătate de secol, Lacul Nuclear a devenit o curiozitate turistică, dar și o rămășiță a unui proiect ambițios al Uniunii Sovietice. Ideea de a redirecționa apa din râurile rusești a apărut cu un secol înainte de exploziile nucleare, având scopul de a salva Marea Aral, care aproape că a secat din cauza supraexploatării afluenților săi pentru agricultură. În anii ’70 și ’80, sute de milioane de ruble au fost investite în acest proiect, implicând aproape 200 de institute de cercetare și organizații științifice, cu aproximativ 68.000 de persoane lucrând la el.
Critica față de proiect a crescut în anii ’80, culminând cu anularea acestuia de către premierul sovietic Mihail Gorbaciov, la patru luni după dezastrul de la Cernobîl din 1986. Deși proiectul era pregătit pentru implementare, costurile ridicate și resursele limitate au împiedicat finalizarea sa.
Totuși, ideea nu a dispărut complet. În 2008, primarul Moscovei de atunci, Iuri Lujkov, a publicat o carte în care susținea redirecționarea cursului râurilor siberiene. Recent, doi cercetători ruși au argumentat că progresele științifice din ultimele decenii ar putea facilita implementarea unui astfel de proiect, care s-ar alinia noii doctrine geopolitice a Moscovei, mai apropiate de Est din cauza relațiilor tensionate cu Vestul. Istoricul american Paul Josephson a subliniat că Rusia, ca un imperiu de resurse, ar putea colabora cu China pentru a transfera apă din Siberia în regiunile agricole din nordul Chinei.
