Resonanțele Brexitului: Starmer sub presiune să își asume conducerea în domeniul drepturilor omului
Poate un avocat de stânga specializat în drepturile omului să abordeze relația tensionată a Marii Britanii cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ECHR)? Aceasta este o cauză puțin probabilă pentru Keir Starmer. Totuși, există o senzație crescândă în guvern că ar trebui să preia inițiativa. Nu va fi doar o renegociere în Europa, pe care miniștrii o tem că va reflecta tentativa eșuată a lui David Cameron de a renegocia statutul Marii Britanii în UE, ci și o reformă unilaterală în modul în care drepturile fundamentale din convenție pot fi aplicate.
Este un demers complicat și riscant, iar premierul știe cel mai bine acest lucru. Starmer este bine familiarizat cu terminologia și istoria curții de la Strasbourg. Aliații săi afirmă că el poate – și chiar o face – să recite cele mai importante cazuri și precedente din memorie. Prima dată când Starmer a scris pentru un ziar a fost în 2009, subliniind importanța fundamentală a drepturilor omului, spunând că a le respinge înseamnă a „pierde toată noțiunea de justiție și a ceda dorinței uneori de înțeles, dar întotdeauna inadecvate, de răzbunare”.
Din această poziție, cei din guvern – și un număr crescând de parlamentari laburiști – cred că există o oportunitate de a contracara argumentul extremist de dreapta care pledează pentru părăsirea convenției. „Sub acest guvern, întrebarea dacă să rămânem în ECHR este soluționată, nu este chiar o întrebare”, a declarat un ministru senior al guvernului.
„Dar aceasta nu este UE – nu este vorba despre a rămâne sau a pleca – ci despre modul în care putem folosi suveranitatea națională pentru a aborda o preocupare legitimă a publicului cu privire la modul în care această lege este aplicată, pentru a păstra ceea ce sunt, cu adevărat, legi fundamentale ale drepturilor omului în care toți credem.”
Presa de dreapta a transformat ECHR într-un „bucium” – făcând acuzații extrem de înșelătoare cum că aceasta ar fi responsabilă pentru faptul că infractorii rămân în Marea Britanie din cauză că copiii lor nu le plac nuggets-urile de pui străine. Acesta este un subiect cheie pentru Robert Jenrick, secretarul de justiție din umbră, iar părăsirea ECHR a fost platforma pentru tentativa sa de conducere a Conservatorilor. Este aproape sigur că această politică va fi adoptată de Kemi Badenoch. Nigel Farage a spus că ar fi prima sa acțiune dacă ar fi premier.
Totuși, un număr tot mai mare de parlamentari laburiști susțin că, deși multe dintre criticile la adresa ECHR sunt exagerate și se destramă când sunt dezvăluite detaliile cazurilor, unele comentarii sunt valide. Mulți dintre ei se află în circumscripții care se confruntă cu Reform și doresc ca guvernul să se implice în mod decisiv. Cele două aspecte cheie ale convenției care au generat cele mai multe controverse sunt articolul 8, care include dreptul la viață privată și dreptul la viața de familie; și articolul 3, care se referă la libertatea de la tortură și tratamente degradante. Ministerul de Interne desfășoară revizuiri pentru ambele articole și modul în care instanțele le aplică.
Există o senzație puternică că căutarea unui acord european pentru a schimba ECHR este o idee fără viitor. Investigația ITV de săptămâna aceasta este o ilustrare evidentă; doi fugiți căutați pentru crimă și viol asupra unui copil, unul dintre ei făcând din nou o infracțiune în Marea Britanie, nu pot fi deportați din cauza suprapopulării în închisorile braziliene.
Într-un articol comun ca răspuns la investigația ITV, doi dintre cei mai vocali parlamentari laburiști din lotul din 2024 – Jake Richards și Dan Tomlinson – au afirmat că guvernul trebuie să neutralizeze apelurile din partea Conservatorilor și Reform pentru a părăsi ECHR. Pentru a face acest lucru, ar trebui să „oferim schimbări serioase și practice pentru a înlătura această amenințare și a livra pentru poporul britanic”.
Mulți alți parlamentari cred că există exemple în întreaga lume de alegători care reacționează violent împotriva dreptului internațional și a tratatelor din cauza inflexibilității lor percepute, care cred că le împiedică să obțină schimbările pentru care au votat. Modalitatea de a opri această reacție în creștere în Marea Britanie, spun ei, este de a arăta că schimbările pot avea loc fără a renunța la zeci de ani de drepturi fundamentale câștigate cu greu.
Avocatul general, Richard Hermer, un avocat veteran în drepturile omului, similar cu Starmer, a sugerat că este de acord. Punctul său de vedere va fi esențial pentru parcursul pe care îl va urma Starmer. „Conducerea britanică pentru a întări și reforma sistemul internațional bazat pe reguli este atât un lucru corect de făcut, cât și singura alegere cu adevărat realistă”, a spus el într-un discurs recent.
Figuri senior din guvern afirmă că ar putea exista un drum pentru un proiect de lege care să stabilească principiile privind modul în care ECHR poate fi aplicată în viitor, modelată de circumstanțele moderne. Dar există o senzație puternică că căutarea unui acord european pentru a schimba ECHR este o idee fără viitor – ar dura prea mult, ar fi prea complicat și ar da impresia că Regatul Unit se duce „cu pălăria în mână” la Strasbourg pentru a cere permisiunea de a schimba lucrurile.
Este adevărat că statele națiuni, inclusiv Franța, au început să varieze interpretările acelor legi, în special articolul 8. Unii miniștri ai cabinetului cred că schimbarea poate veni prin orientări, în special către tribunalul de imigrație de primă instanță, cu privire la modul de aplicare a legii. Dar parlamentarii care susțin schimbarea ar dori să vadă guvernul asumând cauza mai ferm și public decât atât, motiv pentru care preferă legislația. „Au existat prea multe ocazii în care stânga moderată nu a preluat o cauză care ar putea deveni foarte urâtă și nu a găsit o modalitate de a răspunde preocupărilor publice într-un mod progresiv”, a spus unul dintre ei.
Provocarea este cum să transmită acest mesaj al unei a treia căi, în loc de alegerea binară pe care dreapta populistă o va prezenta între a pleca sau a rămâne. Aceasta va părea familiară celor care au trăit anii Brexit-ului – Starmer este din nou printre ei.
