Responsabilitățile așteptate de la fiicele cele mari
„Sindromul fiicei cele mari”, definit prin povara și responsabilitățile unei fiice întâi născute, poate fi adesea rezultatul părinților disconectați, conform psihologului Dr. Kate Eshleman. Acesta poate fi, de asemenea, un simptom al așteptărilor nerealiste de gen pentru tinere. Ele sunt așteptate să aibă grijă de familie, să efectueze muncă emoțională constantă și să rezolve problemele în detrimentul propriilor nevoi. Există multe lucruri de zi cu zi pe care fiicele cele mari erau așteptate să le gestioneze singure din cauza acestor așteptări, iar consecințele persistă în viața adultă.
1. Îngrijirea fraților mai mici
Fiicele cele mari erau deseori așteptate să intervină ca părinți suplimentari, mediatizând conflictele fraților sau făcând babysitting atunci când părinții nu erau acasă. Acest lucru le-a învățat responsabilitatea de la o vârstă fragedă, dar le-a și încurajat să devină auto-dependente, punând nevoile altora mai presus de ale lor.
2. Gestionarea propriilor emoții
Pe lângă sarcinile practice precum îngrijirea și gătitul, fiicele cele mari erau adesea așteptate să fie un sprijin emoțional pentru familie. Ele au învățat să-și gestioneze emoțiile, deoarece erau adesea solicitate să ajute la medierea emoțiilor fraților și părinților.
3. Rezolvarea propriilor probleme
Independența vine devreme pentru fiicele cele mari, care sunt așteptate să fie mai mature. Ele au fost adesea nevoite să preia roluri de mediere între părinți în timpul disputelor emoționale, ceea ce le-a făcut să crească mai repede și să piardă din inocența copilăriei.
4. Gestionarea dezamăgirilor
Fiicele cele mari au fost adesea nevoite să facă față dezamăgirilor, fie că era vorba de a observa cum frații lor se bucurau de o copilărie mai lungă, fie că erau nevoite să-și regleze emoțiile în fața dificultăților pe care trebuiau să le rezolve singure.
5. Fiind un model de urmat
Pe lângă îngrijirea fraților și sprijinul emoțional acordat părinților, fiicele cele mari erau așteptate să fie modele de urmat perfecte pentru frații lor mai mici. Acest lucru le-a forțat să-și suprima propriile nevoi și să se conformeze unor standarde nerealiste de „perfecțiune”.
6. Autonomizarea
Fiicele cele mari, având multe responsabilități, au învățat să se susțină singure, fie că era vorba de pregătirile pentru școală sau de sărbătorirea realizărilor personale. Această autonomie a venit adesea fără sprijinul necesar din partea familiei.
7. Purtând vinovăția
Când își făceau timp pentru ele însele sau sărbătoreau realizările, multe fiice cele mari se simțeau vinovate. Întreaga lor copilărie a fost centrată pe îngrijirea altora, ceea ce a dus la un sentiment constant că nu fac suficient.
8. Izolarea
Fiicele cele mari au avut adesea dificultăți în a-și face prieteni în copilărie din cauza așteptărilor de a se maturiza și de a gestiona totul de la o vârstă fragedă. Această maturitate le-a limitat capacitatea de a dezvolta relații solide de prietenie.
9. Probleme cu stima de sine
Conform unui studiu din Journal of Child Psychology and Psychiatry, relațiile dintre părinți și copii sunt legate de bunăstarea și stima de sine a copiilor. Fiicele cele mari, care au învățat să își asocieze valoarea personală cu responsabilitatea, au avut de gestionat insecurități semnificative.
10. Fiind „puternica”
Așteptate să gestioneze emoțiile altora și să rezolve crizele, fiicele cele mari au fost adesea văzute ca „puternicele” din familie, fără a avea ocazia de a-și exprima propriile nevoi.
11. Memoria responsabilităților
Din programarea întâlnirilor medicale până la termenele pentru teme, fiicele cele mari aveau adesea responsabilitatea de a ține minte datele importante și de a gestiona aspectele administrative ale familiei.
Aceste așteptări nerealiste și responsabilități pot avea un impact profund asupra vieții fiicelor cele mari, influențându-le nu doar copilăria, ci și maturitatea și relațiile lor de adult.
